Jocuri copilaresti

Suntem amandoi persoane foarte inteligente, care isi cunosc bunele si relele. Consider ca orgoliu este daunator; asta nu inseamna ca trebuie sa te faci pres, dar daca ai ceva de spus, nu e bine sa tii la orgoliu tau, si sa faci jocuri, sa-l faci pe celalalt sa se gandeasca, sa se macine… nu e sanatos pentru niciunul din parteneri si, prin deductie logica, nu e sanatos pentru relatie. Eu am incercat un astfel de joc si nu`mi place ce iese. E foarte adevarat ca atunci cand am spus ca nu vreau sa vorbesc chiar nu voiam, si nici nu stiam ce sa spun. Dar sa privezi pe celalalt de a lua legatura cu tine, fara drept de apel mi se pare nedret. Mai ales daca o faci noaptea, cand s-a ars instalatia electrica pe jumate de casa si ma bazaia si un tantar.

Lasand gluma la o parte, o relatie se duce in doi. Cu timp dedicat din partea amandurora, cu efort si intelegere. Nimeni nu a spus ca a fi intr`o relatie este un lucru usor. Consider ca am dat dovada de intelegere, rabdare, ca am oferit pe cat am putut suportul meu, insa cer minime dovezi in conditii grele, dovezi de iubire.

Nu pot sa povestesc singura ce am facut intr-o zi, nu pot sa vorbesc de 3 ori pe zi 2 minute, pana imi spui ca de fapt nu ai timp acum, vorbim mai tarziu, sa-ti spun ca mi-e dor de tine,  sa te intreb daca ai ceva sa`mi spui (replica c duce la un semn al exclamarii), si sa`mi spui ok vorbim mai tarziu.

Te-am asteptat sa vii, ca o dovada ca vrei sa vin acasa. Te`am asteptat ca mi s-a facut dor de tine. Te-am asteptat pentru ca mi se pare ca acasa cu tine imi e locul. Insa am jucat un joc, care nu`mi place, pentru ca aveam nevoie sa stiu ce vrei tu. Raspunsul m-a dezamagit. Si nu-mi place ca trebuie sa scriu eu iar prima data.

Ce facem?

Advertisements

Un tur prin munti

E putin funny situatia asta, sau asa mi se pare mie. El ar fi trebuit sa scrie despre seara aia despre care am scris si eu in primul post… dar el a zis ca a facut o trecere… of, bine, ne descurcam noi. Noi sa fim sanatosi! :))

Dar eu trebuie sa recuperez acum cu excursia noastra. Si vai ce excursie! Recomand oricui itinerariul descris de EL. Eu m-am trezit pe la 6.30, initial asa hotarasem sa plecam, numai ca eu am hotarat spontan sa fac niste chiftelute si sa-l mai las sa doarma. Suna de parca as fi mamaia, care se trezeste la 5 sa faca mancare. Nu e asa, pur si simplu nu fusese gaz cu o zi inainte si eu am ramas cu pofta si compozitia in frigider. In fine, pe la 8 l-am trezit, am baut cafeaua si am taiat`o. Pe traseu, aproape de Curtea de Arges am oprit sa luam cirese. De fapt am trecut pe langa ele, iar EL intr-un gest spontan si fermecator a intors, iar eu, nu chiar asa fermecatoare, am luat o punga de jumate de kg de cirese cu 5 lei iar el s-a enervat ca nu am stiut sa negociez si ca m`a luat ala de fraiera. Vorba aia, nu e post ala care cere, e prost ala care da.

Dar in fine, am ajuns la Curtea de Arges, eu nu mai fusesem aici, de fapt nu mai fusesem pe tot traseul propus. Extrem de frumoasa biserica, si muzeul, casa din spatele bisericii. Numai ca trebuie sa mergem odata cand nu e asa de multa lume, pentru ca paradoxal, mi`am facut draci. Un grup de turisti germani vorbind in biserica de parca erau pe terasa, grupuri de copii excursionisti care tipau “Doamnaaaaa!” si care alergau si se palmuiau. Mult prea multi cersetori insitenti.

Am hotarat sa urcam si pana la cucurigu la cetate, pentru care trebuie sa urci 1480 de scari. Urcarea pe mine m-a dat gata, mai exact primele 500 de scari. EL mai mult tragea de mine, nu stiu de unde are atata energie… Si cand ajungeai sus ii auzeai pe toti spunand acelasi lucru: “Asta`i tot?”. Dar a fost frumos sus, pentru ca el a facut poze, si i-am facut si eu cateva, si ne-am facut si cateva poze comice impreuna. Ceea ce mi se pare mie tare amuzant e cum se uita lumea la tine cand tu iti faci poze comice. La coborare eram sprinteni ca niste gazele betede si radeam de cei care urcau. Of ce te anchilozeaza orasul.

Insa Transfagaraseanul… Fagarasii. Cred ca este in top trei cele mai frumoase peisaje pe care le-am vazut. Niste munti atat de mari si masivi, cu zapada si izvoare si cascade, oi si o strada serpuind… Atat de frumos, nu sunt cuvinte. In schimb am facut poze. 🙂 Si  cum am trecut prinTransfagarasean, am dat peste multa lume, multe tarabe cu lucruri sculptate in lemn si pietre slefuite. Acolo astepta Lacul Balea. Nu poti sa nu te gandesti la Heidi, fetita muntilor, si ce copilarie frumoasa o fi avut. Am mers pana la lac si am baut o cafea la o pensiune de pe mal. Avea terasa, dar era atat de frig ca ma dureau urechile cand am intrat in pensiune. Dar poate mai facem excursia prin iulie-august in timpul saptamanii, ca sa fie liniste si cald. Ce m-a amuzat erau unele fete si baieti, care parca venisera de la mare, cu maieu de matase si slapi, si baietii care abia mai puteau respira de ce frig le era, dar nu se dadeau pe fata.

La intoarcere am bagat ca migu si ne-am uitat pe geam la peisaj. Am facut doar o pauza de mancat chiftelute, ca deh. Noi cica luasem paletele de badminton, nu stiu ce a fost in capul nostru… La intoarcere am fost ma tacuti, obosiseram amandoi si aveam o dispozitie proasta. Plus ca el a oprit la marginea drumului si a luat de 20 de lei un pepene mare, 2 kg de visine si 2 de capsuni… si toate bune… nu se compara cu ciresele mele. :-s Nu e de concurenta, si EL probabil ca acum alfa ce era in capul meu, dar asa, pentru autoevaluare. Dar mi-a placut ca a tot tras de mine sa spun ce imi trecea prin minte si, desi aveam dispozitii irascibile, ne-am dat drumul la vorba si am detensionat atmosfera.

La 10 eram inapoi acasa, am bagat un dus si fructe pe badea, care este povestea noastra de noapte buna, si gata.

Gata? Evadam?

Primul post – prima incercare.

Ideea Cercurilor Suprapuse a fost a EI. Prima data aveam impresia ca ma tot bate la cap cu prostioarele astea cu blogu, cu netu – acum imi dau seama ca e un instrument extraordinar sa ne redescoperim amandoi, sa ne apropiem si mai mult, ca atunci cand tii in mana doua cercuri si le apropii pana devin unul.

Aveam nevoie de asta si acum ideea EI mi se pare grozava. Pentru ca eu sunt unul dintre cei prinsi in sistem intr-unul dintre cele mai proaste momente ale lui. Sunt unul dintre cei care, cu cat vor sa evadeze mai mult in afara, cu atat isi dau seama cat de prinsi sunt inauntru. Iar Cercuri Suprapuse a venit ca o terapie de prospetime numai buna de evadat cateva minute la cateva zile.

Ea prefera sa evadeze aici seara, ii place sa vina aici si sa scrie si sa ma cicaleasca pe urma ca e randul meu. Eu prefer dimineata, inainte de 7, cand EA inca doarme cu Olly (o javra de plus cu ochii blegi care s-a deformat de cat de mult o strange in brate si pe care eu o detest pentru ca dimineata, cand plec, ala petrece mai mult timp intre bratele EI decat petrec eu toata ziua…), cand inca nu suna telefonul mobil la fiecare 3 minute sa-mi reaminteasca de vechiul meu dusman: sistemul in care intru zi-lumina.

Asadar iata-ma, incercand primele mele randuri despre noi doi, ca doua Cercuri Suprapuse: amandoi scriem cate ceva despre acelasi lucru pe care il alegem pe rand. 2 postari pereche la fiecare idee.

Asa am stabilit amandoi si am zis sa incepem usor: prima si cea mai recenta idee pe care am pus-o in aplicare a fost frumosul traseu B (cel mai ostil oras al Europei) – Curtea de Arges (unde fugi rapid de la Manastirea plina de zgomot continuu, slapi pleoscaind pe podele, fuste mini roz si telefoane cu sonerie de manele)-Cetatea Poienari (ca orice cetate de la Cetatea de Scaun din Suceava la Enisala: multa istorie si legenda peste putine pietre frumos asezate) Transfagarasan (despre care, pana il traversezi tot, afli ca e inchis din vreo 2 indicatoare rutiere puse strategic si anti-calatori, cu vreo 100 si respectiv 75 km de urcarea pe munte) – Balea Lac (unde iti place sa privesti ce-a putut modela un bulgare de gheata dar unde te urmareste multimea de fuste scurte si pantaloni albi 3-sferturi care au crezut ca e la fel de cald ca la nivelul asfaltului din Dristor) – si inapoi pe Nord, spre Brasov, Cheia, Valenii de Munte, prin care trecem repede ca deh, e Duminica seara, mai e un pic…maine e Luni si…

Cetatea Poienari

Fish Eye in Poienari

O seara cu spuma

Pentru a fi foarte limpede de la inceput, acest blog este al unui cuplu, eu sunt “ea” (uite, ca sa se faca diferenta mai clar am sa scriu in italic, “so cliche!”), si pentru ca m`am mobilizat mai repede, scriu eu prima. In esenta vom scrie despre acelasi lucru amandoi, pentru a prezenta modul de abordare a fiecaruia asupra unui anumit aspect trait in comun… in consecinta s`ar putea sa scriem un post pe saptamana considerand jobul… dar sa nu sarim la previziuni, doar “el” a citit “Lebada neagra”.

Am sa scriu despre seara asta, cand am mancar un platou rece, spontan, care a pornit initial din pofta lui de a rontai din salamul sicilian, si intreg platoul cu “racituri” pe care l`am pregatit, alaturi de un vin rose. In timp ce ne uitam la biografia lui Dave “cutarica”, intemeietorul lui KFC, mancam, si am hotarat sa facem baie, in noul spumant cu aroma de … o floare cu m, oricum, singurul spumant la care nu ai impresia ca faci baie in serbet. In fine, ceea ce a fost frumos in seara asta a fost faptul ca am avut timp sa vorbim, si in sfarsit a vorbit el mai mult decat mine, iar eu m`am bucurat sa ascult, sa inteleg mai mult si sper sa pot sa`i fiu alaturi. Pe langa faptul ca mi`a povestit de pe la job, m`am bucurat ca a povestit si alte nimicuri… Imi place vocea lui, imi place cand vorbeste ca e foarte analitic si chiar daca povesteste ceva ce eu deja stiu, il redescopar.

Maine… mai exact azi peste 6 ore, vrem sa facem o excursie pe la curtea de arges, barajul vidraru si o cetate, n`am retinut care, dar daca nu venim prea rupti, o sa povestim. Si o sa povesteasca si el viziunea asupra acestei seri, ca a ramas dator. Acum deja sforaie langa mine si ma molipseste.

Noapte buna!