O faza

“Am vorbit cu un prost”, asta spune EL des, si nu pentru ca ar fi l`ombillico del mondo, dar pentru ca intr-adevar sunt unele persoane care te blocheaza cu prostia lor. Am avut genul ala de conversatie in care nu stiam ce sa fac, sa rad sau sa il bag undeva, in schimb spuneam o replica diplomata de genul “Am sa discut cu si o sa vedem ce putem face. Asteptati in seara asta un raspuns de la noi”. Oi, si cand a spus ca nu poate da de EL (stiti, noi lucram impreuna) ca parca ar fi mare afacerist, am luat foc si i-am turuit pe un ton neutru ca da, ii suna telefonul in continuu ca tzaca-tzaca… mama ta…

Sunt industrii in care intalnirile sunt schimburi de replici iuti iar daca nu te descurci business`ul te scoate, sunt industrii in care daca nu esti up-to-date rade toata lumea de tine si, din noul, business-ul te scoate. Noi lucram intr-un business unde intalnirile sunt adevarate provocari sa nu razi sau sa nu-ti pleznesti clientul. Nu toate sunt asa, dar discutiile alea te marcheaza atat de tare incat sentimentul se propaga si pe altele. Nu vreau sa transform blogul asta in apologia vaitarii, dar e un mijloc de refulare, si e un moment prin care trecem amandoi. Pentru amuzamentul vostru si disperarea noastra: “Da` ce aveti cu mine”, “Pai nu ati platit de 5 luni. Ori platiti, ori va luam masinile”, “Pai da` n`am inteles, care e problema?”… nici noi…

Azi am avut o discutie. Dupa cateva zile in care eu l`am simtit pe el mai rece/inchis/distant, si mi-au trecut toate alea prin minte (ca unei fete: ca nu ma respecta, ca nu ma iubeste, ca nu ma gaseste atragatoare – desi imi venea greu de crezut pentru ca sunt superba si stiam ca trebuie sa fie altceva la mijloc) s-a deschis insfarsit si mi-a spus mai in detaliu care e problema. Ca asa stiu si eu ca nu ii place ce face, sau cel putin trageam concluzia. Insa in sfarsit mi-a spus mai multe, am inteles mai multe.

Este o diferenta foarte mare de unde sunt eu psihologic si unde este el. In cei 3 ani de relatie nu cred ca l-am tinut pe loc. A avut exact libertatea sa faca ce vrea profesional. Sper sa nu aiba sentimentul ca il retin in vreun fel. Inclusiv l-am intrebat daca vrea sa plece. O astfel de intrebare isi asuma riscul unui raspuns. Si eu in continuare ii ofer libertate maxima. Dar cat e alaturi de mine ii ofer suport… facem ce putem sa fim fericiti, iar daca asta inseamna ca fericirea unuia vine din alta parte, il las sa fie fericit.

Ma opresc aici. E un subiect prea dificil pentru a fi descris. O sa gasim impreuna o cale. Trebuie numai sa ne oprim, sa ne uitam in jur si sa analizam. E doar o faza. Iar eu il iubesc!

Advertisements

Inca ceva

Mici completari pe ici pe colo. Mie mi`a placut filmul german, insa l`am savurat pe cel francez. Si il recomand, spre deosebire de cel german care nu ca nu-l recomand, dar nu e top of mind. Ca sa fie mesajul clar, desi a inceput ploaia duminica seara, noi nu am plecat pana la sfarsitul filmului cu Knopp.

Bicicletele… hmm, eu nu am mai mers pe bicicleta de prin clasa a V-a, insa pe aia as merge cu placere, si m-as simti si destul de relaxata… mi-ar trebui ceva timp sa ma acomodez insa cu ideea ca stau pe 20 de milioane. In schimb, planuiesc sa-mi iau niste role. El ramane la bicicleta.

Si mai simt nevoia sa amintesc de cei doi tipi. Very talented, multa personalitate, cam multa la solist, dar trebuia si el sa entertain, dar foarte cool sa-i asculti pe o banca in timp ce frunzele curg si masinile se aud ca suierul vantului printre brazi.

Cam atat am avut de completat. El a descris filmele f bine.