Cand mergi pe jar

Azi la birou a fost un episod gen “Esti ok?”, numai ca de data asta nu am spus “Da, n`am nimic, sunt ok.” Am spus “Hai pe hol … (si odata ajunsi acolo…) Esti prost!”. Nu obisnuiesc chiar deloc sa ii adresez apelative de genul dar a fost prost. “A fost”, pentru ca, dupa cum spunea mama cand eram mica, o greseala marturisita este pe jumatate iertata … sau asa ceva.

Faza este urmatoarea. Acum un an el a iesit cu o fosta colega de servici la masa de 6 ori si nu mi-a spus macar odata. Aspectul numarul 1. Aspectul numarul 2: tipa ii da mesaj pe la 11noaptea de genul: Inteleg ca nu mai vorbim diseara, ne auzim maine, ai grija de tine…. Ba ai grija de mamica ta! In fine, scena, naspa, increderea mea in el s`a dus pe apa sambetei, si i`am zis acum vreo doua luni ca incep sa`mi reincapat increderea in el, incet (deci dupa aproape un an).

AZI dimineata trebuia sa scriu un document si aveam nevoie de un program de pe laptopul lui iar mailul lui era deschis. Primise un mail (tot) de la o fosta colega de servici, dar cu care imi spune cand iese si ce bla bla. Era un schimb de mailuri despre bla-bla, fostul ei prieten care se casatoreste, ne vedem la o cafea. Sa nu ne ascundem dupa deget, sunt unele mailuri de la unele persoane pe  care nu le inghitim, dar exista libera alegere (which is a bitch) si nu poti sa interzici iubitului tau/ iubitei sa se mai vada cu x/y. Bun, ma invart, mai fac treaba, ma asez iar la calculatorul lui si in inbox nu mai era mesajul cu pricina… AAAAAAAAAA!!!!!! Normal, era in Trash.

“Esti prost! Nu ai invatat nimic din experienta trecuta. Tocmai ce ti-am spus ca mi-am stirbit rau increderea in tine dar incep sa o refac si you go fuck it up again.” Normal ca in fractiuni de secunda am regandit multe din spusele lui, multe din faptele lui si mi-am facut o mie de ganduri. Tot ce trebuia sa faca in ambele cazuri era sa imi spuna. “Bai, ma duc sa ma vad cu aia. Am vorbit aia si aia, eu cred despre ea ca… “. Dar cand el nu numai ca “omite”, dar ascunde, cam pe firul logicii de gaina, asa, ce-ti spune instinctul de fata mare? Motivul pentru care a sters acel mesaj era ca…. ia hai, scrie Tu!

Mie mi le-a spus, si redate de mine imi dau seama ca par pretexte, ca el de fapt ma fraiereste, dar cumva stii cand sa crezi un om si cand sa nu. Pur si simplu stii! Plus ca il ia mama dracu` daca calca aiurea! Vezi ca plec la mama!

Ba eu am chef!

In ciuda vremii de afara, am avut un weekend foarte reusit: am stat toata ziua in casa! Incredibil, dar senzational: ai gatit exceptional, fara cheful tau de bucatarie, am facut baie impreuna (cu spumant aromat si saruri de baie, cum fac adolescentii), am citit ca mosnegutii pensionari, cu ceaiuri si liniste in camera de se auzea numai ceasul ticaind, am ras la Seinfeld Bloopers Series – unde Michael Richards (Kramer) ramane autentic chiar si cand intra pe usa tacticos si calm, sa cunoasca si el o noua tipa ce urma sa aiba un rol secundar in show, dar nu-si da seama ca e chiar in timpul filmarilor serialului; am dansat in sincron prin casa pana am transpirat si am adormit lipiti unul de altul… Asa ca eu am tot cheful din lume sa-mi petrec viata cu tine. Tie ti-a mai revenit cheful?

Nu am chef!

Nu am niciun chef sa fac mancare. Nu am niciun chef sa fac curat si niciun chef sa ma epilez. Da, vai, stiu, ic-ic-ic, sa scuturam mainile si sa ridicam repede un picior. Ma doare capu` si daca ar fi dupa mine, as manca struguri si caramele pentru restul zilei, probabil as face o scurta plimbare pana la magazin, o baie si as sta sa ma uit pe Boomerang. Probabil ca in mare parte va fi dupa mine. Dar m`a pus sa fac mancare si am scos din congelator  niste legume si nu stiu inca ce fel de carne pentru gratar. N`am niciun chef!

Probabil de asta scriu si randurile astea, asteptand sa se dezghete toate alea… Eu sincer as fi avut pofta de o ciulama. Probabil am sa fac maine. Ciulamaua este mai greu de preparat decat ce fac eu diseara, dar macar aveam chef. N`am niciun chef.

M-am uitat la un film foarte fain la care El binenteles ca a sforait. “Wag the dog”, dupa romanul “American hero”, cu Robert de Niro si Dustin Hoffman. Il recomand, mai ales celor care sunt pasionati de domeniul comunicarii. Era o tema de seminar  sa ma uit la el. Nice, nu?

Ma duc sa pun pastaile la fiert, sa fac sos de usturoi, sa pun gratarul la foc si sa vad cum fac sa dezghet ardeii copti. Dar parca nici nu mi`e foame…

Definitely, maybe.

Tin neaparat sa spun asta: imi fac mea culpa pentru ca am ramas in urma rau cu posturile desi cred ca am de narat cateva momente care s-au petrecut in ultima vreme, prin care voi recupera fara probleme.
E vorba de cum imi pun eu ordine in ganduri, nu de cliseul lipsei de timp – chiar daca si acesta este un factor care se aplica, stii, cu mare succes in ultima vreme.
Ideea e ca citind randurile tale, imi dau seama, mai mult decat atunci cand vorbim, ca ai o multime de inceritudini si nelinisti referitoare la felul in care (nu) imi exprim ce gandesc. Stii ca sunt cam taciturn si ca tin vorbele ca sa aburesc idiotii cu idiotenii. Noi traim deja din privirile celuilalt si de aceea ma blochezi cam de fiecare data cand ma intrebi: ‘La ce te gandesti’?
Uneori ma surprinde atat de tare intrebarea ta incat trebuie sa imi scormonesc ultimele 5-6 ganduri ca sa imi dau seama care dintre ele merita sa fie spuse: cele despre cum a fost la job, cele despre ce am citit azi, cele despre ideile mele de evadare sau cele despre cursul eur/ron de maine.
Banui ca tu mi-ai spune ca fiecare dintre ele conteaza sa fie auzite si de tine (stii, ca atunci cand imi zici tu,cand raman eu pierdut la mijlocul unei fraze: Da’ VORBESTEEEE PUUUUI), insa eu cred ca …(pauza – sunt pierdut in mijlocul unei fraze aici)….ca n-au importanta.
E paradoxal faptul ca eu consider ca noi comunicam foarte bine. M-am simtit foarte bine ieri, cand am ras toata ziua fara sa ieresim din casa, fara TV sau fara sa vedem nici un film idiot. A fost o stare de bine intre noi, care s-a instalat inca de dimineata, cand am venit langa tine in pat…incepand cu mirosul tau proaspat, ca de copil mic si care este lucrul care ma innebuneste in fiecare dimineata. Sexul a fost …refreshing, asa cum trebuie sa fie dimineata, urmand ca. dupa ce am lenevit la cafea, starea de bine sa se propage in toata casa, pe masura ce ne-am unit fortele sa facem curat. Si recunosc, tu ti-ai unit fortele ceva mai mult decat mine. Pe urma, a urmat seara, unde in 5 ore din 6 cred ca am stat cu buzele unite sau te-am auzit razand cum nu ai mai ras de mult. A fost ca o cura cu vitamine pentru mine. (Sa-ti zic ceva – apropo de portiile de rasete de aseara – ce m-a facut sa zambesc oarecum stanjenit dimineata asta: In Esquire, zice Geanina Corondan asa: ‘vrei sa o amuzi? Fa-o sa rada, n-o gadila in talpa’….shame on me).
Candva, stiu sigur, o sa scriu si ceea ce voiam sa scriu astazi, dar m-am lasat prins de ceea ce ai scris tu si trebuia sa ma exprim si eu,nu? Plus ca – asta e chiar trist – mi-am iesit din mana rau de tot cu scrisul. Trebuie sa imi intru in forma caci am de zis cateva. Despre cum iti faci un mic business in Romania, despre cum iti iei permis in Romania, despre cum vrei sa scapi din Romania, despre cum nu mai poti cu Romania. Dar asta in episodul urmator.

Iubita mea – intr-un impuls adolescentin am scris postul meu ca acrostih.

Revelatia week`end`ului

Nici nu mai are sens sa promit ca de acum vom scrie regulat. Been there, done that, not working. Asadar am sa economisesc litere si trec la subiect. Cele doua posturi scrise in acest episod vor fi pe teme diferite, pentru ca nu ne-am gasit una comuna. Chiar si diferentele ne unesc… uneori.

So, in seara asta mi-am auzit vocea inregistrata si mi se pare ca e ingrozitor de obositoare, in mintea mea nu suna asa. Si bine`nteles, primul lucru pe care il faci: “Puuuuuiiii, eu am o voce enervanta?”, “Da, dar eu te iubesc asa”. Tot ce iti ramane in cap este ca ai o voce enervanta. Si apropo de chestii din astea, in ultimul timp ne-am cam ciondanit, dar nu certuri, ci schimburi de replici spuse pe un ton altfel. El a cam fost prins in off-side, ca de multe ori nu-si dadea seama ca lucrurile nu-s ok, dar asta nu inseamna ca vorbea numai imaginatia mea. Ci ca “normalitatea” pare sa aiba nuante in perceptiile noastre. Asta e un subiect care duce la discutii interminabile in cupluri… si trebuie sa recunosc, ambele parti au dreptate. In seara asta am revazut Jerry Seinfeld, “I`m telling it for the last time” si una dintre poante vorbeste despre ce se petrece in mintea unui barbat… nimic… “we`re just walking around, looking around”. Atunci de ce sa ma mai supar cand imi spune ca nu se gandea la nimic (acea vesnica si iritanta intrebare pe care o punem cu totii pentru ca nu putem altfel), de ce sa ma supar cand el nu vede o problema. Ei, sa nu ducem lucurile la extrem, nu e ok cand el iti scoate un dinte in fiecare seara pentru Zana Maseluta. Dar sa spunem ca el a zis, “Bai, eu nu cred ca e vreo problema PENTRU CA…”, si atunci e ok, zic!

Cu toate cele mentionate mai sus, parca in week-end-ul asta am descoperit ceva. Parca nu mai stau suparata asa de mult. Da, pun “botic” daca ceva nu e ok, but after I make my statement, e mai ok sa ma simt si eu bine si sa nu mai stau bosumflata crezand ca se apropie sfarsitul lumii si prin consecinta sfarsitul relatiei, si sa vad iar zambetul de pe chipul lui si sa zambesc si eu. Atat timp cat lucrurile merg bine si seara te giugiulesti cu drag si faci planuri pentru a doua zi, it`s ok! 🙂    *Repet, sunt generatia Cartoon Network in engleza, ROM-engleza pentru mine este “a way of life” … voila!

Toata saptamana trecuta a fost o nebunie. A venit mama la noi si a plecat intr-o excursie in Grecia, a venit fratele meu care era de mult timp plecat intr-o tara straina, a aterizat la 2 noaptea si a mai intarzaiat cam jumatate de ora sa iasa pentru ca i s`a pierdut bagajul in Budapesta. Mentionez acest detaliu pentru ca se pare ca e un lucru obisnuit, dar partea buna este ca dimineata, a treia zi, cei de la Otopeni ni l-au adus la usa. Bravo! Eu, El si frate`miu am fost la o nunta, nunta reusita dar cu o muzica… parca erau 3 fosti mineri cu instrumente puse in mana. Si vesnica lalaiala “daca dragoste nu eeee, nimic nu eee, nici viata nuuuu`i”… in fine. Dupa am luat`o pe mama de la aeroport, dupa am plecat spre “acasa”, dupa ne`am intors pe rand si la 4 dimineata maine ne trezim sa`l ducem pe fra`miu la aeroport. Ideea e ca numai un membru de familie si`ar bate atat de mult capu si si`ar sacrifica somnul, si e frumos sa stii ca EL face chestia asta fara sa faca tam`tam. Cu toate astea, cred ca abia asteapta sa`mi iau carnetul 🙂

Cam asta a fost chintesenta lucrurilor ce s-au petrecut in ultimul timp. It`s ok, therefor lot`s of smiley faces. 🙂