Post scris la nervi

Ce ma enerveaza cand tre` sa il astept. A plecat la 11 la o intalnire de job, eu intre timp am facut curat, baie, manechiura, el a spus acum o ora ca vine in jumatate de ora. Trebuia sa mergem in outlet si la niste prieteni…. ce ma enerveaza… 😡
Este ora 5 p.m. Mocaitule!

5 mituri nedovedite despre vot.

Sunt apolitic. Punct.
Dar vad in jurul meu cum oamenii chiar cred in sistemul electoral majoritar prin vot liber. Istoric, este cel mai failibil sistem electoral. Este cel mai greu de monitorizat si cel mai usor de falsificat. Manipularea participantilor are o rata de succes incomensurabila.

Mituri:

1. Tu decizi.
“Tu decizi” este un motto promovat mai mult ca slogan in mass-media. In fapt, nu poti decide prin votul tau: decizi doar daca ai competenta, iar un vot nu ofera competenta.
2. Votul tau conteaza.
Un vot conteaza cand intr-un sistem exista cel mult 3 votanti. Astfel, ponderea de 33% a votului poate inclina rezultatul in favoarea uneia dintre parti. Un vot nu conteaza cand masa votantilor este de ordinul milioanelor. Ponderea lui este insignifianta si tinde spre zero, mai ales cand se ia in considerare si marja de voturi descalificate.
3. Cine nu voteaza, nu are dreptul sa se planga.
Incorect. In sistemul public de vot majoritar, ramane mereu o minoritate care nu va detine reprezentare niciodata. Mai mult, in cazul prezentei reduse la vot, minoritatea nereprezentata (alcatuita din votanti si nevotanti) poate chiar fi mai mare decat majoritatea relativa decidenta (astfel, la o participare la vot de 30%, doar 20% din populatie pot alege un reprezentant pe care restul de 80% nu si-l doreste fie pentru ca a votat contra – adica 10% – fie pentru ca nu a votat din lipsa de optiuni – restul de 70%). In nici un caz votul nu reprezinta vointa suverana a unei populatii.
Oricine plateste impozite are dreptul sa se planga, indiferent de sistemul de vot.
4. Trebuie sa votezi, altfel votul tau va fi furat de altul.
Furat/fraudat/asumat – variante ale aceluiasi mit nedovedit. Votul simplu este o optiune. Nu se pune problema furtului unei optiuni neexercitate.
5. Votul sa fie obligatoriu!
Ca forma de coercitie, obligativitatea votarii a esuat in orice sistem cunoscut.
Daca fara vot iti este interzis accesul la alte drepturi, nevotantii nu fac altceva decat sa mareasca semnificativ ponderea de voturi invalidate.

N-am votat niciodata si nici nu voi vota vreodata. In schimbul votului meu pierdut, am facut un dus extraordinar cu Ea, unde m-am bucurat de o …chestie minunata. Ea a fost la vot, doar ca sa faca niste floricele din pix pe buletinele de vot. Q.e.d.

Girl talk

Desi ne place sa gandim ca suntem deosebite, majoritatea femeilor merg pe, le-as spune eu, reactii instinctuale. La unele femei, unele instincte sunt mai pronuntate, la unele ba, la unele sunt latente, la unele devin trasaturi de personalitate foarte pregnante. Una din aceste reactii instinctuale este bosumflarea (to act like being more upset than you really are but with a purpose!).
We all love it. Desi nu este potrivit sa o recunoastem si probabil stric planul unora acum, bosumflarea ne hraneste ego-ul daca este aplicata bine si duce la rezultatul dorit: impacarea de la el (there there honey! Or, as Seinfeld – guru – would say “I`m HERE for you!”).
Dar bosumflarea nu este un moft, asta ca fetele sa nu fie jignite si baietii sa spuna “Ia cere-ma tu!”. Este o nevoie. Nevoia de a te simti protejata si rasfatata, este un semn ca nu ai fost bagata in seama sau un semn ca el a gresit. Greseala lui poate sa fie mare sau mica si in functie de asta ne putem da seama si de nivelul de compatibilitate/iubire/respect. S-ar putea sa gresesc, dar eu cred ca la o greseala mica, bosumflarea este numai o aratare cu degetul intr-un mod care ii va facilita lui scuzele de rigoare. Daca este o greseala mare si tu esti bosumflata, s`ar putea sa vorbim de o incredere mai mare in el, de iubire dar repet, asta este doar o opinie personala.
Ca sa reflect mai bine randurile de mai sus, voila un fragment de conversatie cu o prietena dupa ce a gasit blogul nostru:

za girl: va citesc blogul
za girl: mi-a luat ceva pana sa-mi dau seama ca sunteti voi
za girl: e fain 🙂
ea: da` de unde ti`ai dat seama?
ea: si cum ai ajuns pe el?
za girl: am facut conexiuni, 8 ani intre voi, blogul lui danonino in blogroll, tocmai ma intrebasei cum sa adaugi pe cinva in blogroll pw wordpres..
za girl: :))
za girl: si el a vazut ca l-ati adaugat acolo
ea: ne place cum scrie
za girl: ii transmit 🙂 si mie-mi place de el si mereu cand citesc ce-a mai scris asa ma ia un drag si-mi dau seama iar ca a venit aici ptr mine si a renuntat la tot. 😡
ea: 🙂
ea: weeeell, you deserve it honey…
za girl: thanks… desi cand uite citesc ce des ai stat bosumflata pe el, pe diverse chetsii. si imi dau seama ca asta fac si eu, asa de des. si nu e ok
ea: adica?
za girl: adica ma supar pe diverse rahaturi si stau bosumflata pana ma impaca, chiar cand asta implica sa se opreasca din lucrat sau scris la licenta sau vorbit cu ai lui etc
ea: za girl, eu am inteles un lucru. Sunt anumite reactii pe care le avem care nu tin practic de personalitatea nosatra, ci de natura noastra, ca femei. Let`s admit, ne place sa ne bosumflam (ne hraneste orgoliu) dar numai daca stim ca EL ne impaca. Si sunt destul de sigura ca si lor le place postura asta de a ne impaca
ea: and yeah, sometimes it`s a loss of energy and time
za girl: i know. dar uneori cred ca devine enervant sa traiesti cu o bosumflata care vrea alintata mereu

Normal ca devine enervant sa stai cu cineva who`s grumpy all the time sau doar asa, snap! Nici eu nu m`as mai suporta. Dar pana una alta, atat cat e folosita cumpatat, produce placere ambelor parti. Right?

Ce vom face dupa criza?

Iata un an de criza! Iata un an de cand eu – corporatist standard, cu target la giob si angoase acasa, am inceput sa simt aproape-aproape de epiderma ceea ce sora-mea imi tot spunea ca se intampla la ea in State. In NY. In Manhattan. In barul unde lucra: se implinisera deja 2 luni de cand un grup de 12-15 corporatisti adevarati, profi-profi, angajati ai Lehman Brothers, luau pranzul ultima data in barul de vis-a-vis de Lehman, unde imigranta asta mica ii servea prompt.
Seara de seara, inainte cu cateva zile de ultimul dinner, ma tot suna ca sa-mi spuna ca ii aude vorbind despre bail-out, salvare la limita, fonduri guvernamentale, dar nicicand despre bankruptcy. Nimeni nu credea…!

Nici eu, dupa 2 luni de la 15 septembrie 2008, tot nu credeam. Cum sa crezi ceva ce nici nu astepti? Auzisem doar ca o banca din top 5 se retrasese subit dintr-un deal de real-estate care avea ca scop o operatiune de tip sale-and-lease back pentru sediile unei alte banci prezente in Romania, dar de undeva din top 25-30 la vremea aceea. Motivul: o posibila criza de lichiditate. Atat stiam eu in noiembrie 2008: posibila criza de lichiditate.

Si uite-ma timp de un an cum ma gandeam ca: sora-mea a avut dreptate, bancherul-sef care a pus stop pe real-estate a fost si el mai destept cu 6 luni ca restul (ce nebunie parea atunci sa nu dai curs unei solicitari de finantare venita de la o banca de mica anvergura, ce vrea sa-si ipotecheze niste sedii!!!), iar eu am inceput incetucu-incetu de jos, sa re-invat economie: Marx, Keynes, Soros, monetarism, 1930, jos consumerismu’, traiasca economisirea….

Azi, dupa 1 an de cand m-am prins ca ce se intampla nu intra in niciun sablon de V, W, sau L (e inca o cadere libera de tip “\”), trag linie: am rezistat la presiunea bubuitoare de la job, am rezistat la caderea bursei (micul meu portofoliu a fost la un minim de -91%), am vazut cum micul meu teren luat pe credit, langa o frumoasa manastire, a scazut cu -300% – si toate acestea in 12 luni. Nu e incredibil? Pentru cine aflase de Lebada Neagra a lui Nassim Taleb, nu e.
Dar azi – ca aici voiam sa ajung – ma gandesc tot mai mult la downshifting. Dupa criza, ma gandesc la un stil de viata asa: retras discret in Transilvania undeva, sau in Dobrogea (de unde isi trage Ea originile), intr-o casa veche, cu 2 straturi de ceapa in fata, langa care sa cresc 2 magarusi si o multime de pasari. Nu e downshifting extrem, e un pariu cu mine insumi, asa cum a fost si venirea la Capitala.
Ne trebuie ceva banuti – stim asta. Dar nu atatia cati ne trebuie pentru traiul de la capitala. Stim si asta. Si cred ca ne dorim amandoi asta. Stam la panda si asteptam momentul oportun. Doar sa ne punem de acord: Macin sau marginimea Sibiului?
0c302ef5a3d73346f1142156241bc1e2e20c6bd359650173dc0e9ba155d94c73ed99efc8654bec6001f12ca3b6e2c774
resized_600x400_IMG_2977resized_600x400_IMG_3050resized_600x400_IMG_3058resized_600x400_IMG_3079

Pietonul fraier

De la job pana la statia de autobuz am de mers putin pe jos si plec dintr-o cladire de birouri care nu e in buricul targului. Asta ca informatie de context. Azi unul a strigat dupa mine “e pacat de tine. Ce frumoasa esti si mergi pe jos…”. Trecand peste primele reactii de “ihhh, altu care tipa… da bine, poate as fi fost la volan daca luam carnetul…” si dupa mi-am dat seama… mersul pe jos este rezervat uratilor, saracilor si ponegritilor. Cei frumosi si fericiti de soarta merg in masina. Poate ca de asta renumitii “Dorobantieri” parcheaza masina in usa unui restaurant, sa nu atinga cu talpa pantofului din piele intoarsa trotuarul pe care merg vaduvitii…
Si “noi” promovam mersul pe jos si cu bicileta ca semn al civilizatiei. Ce naivi… pffff…

Floricele pe campii

Sunt adepta votului, spre deosebire de Domnul de langa mine, care, ca sa fiu sigura am sa zic ca a votat o data. Ei, eu am o varsta frageda dar am ceva stampile de vot. Buuun. Dar, la fel ca 80% din cetatenii Romaniei pe care ii doare catusi`de`putin in cur de tara in care totusi incearca sa traiasca chiar nu am pe cine vota.
Concurenta se da intre Basescu, Geoana, Antonescu si am putea lua in calcul si pe Oprescu. Dintre toti, cea mai civilizata mi se pare campania lui Oprescu. Dar asta nu e un motiv sa il votez. Ca om de comunicare ce ma vreau, campania asta mi se pare targetata si nu incearca sa arunce cu noroi in stanga si in dreapta, cum fac TOTI ceilalti, lucru de care publicul roman s-a saturat. Ori consultantii celorlalti nu prea tin cont de ce s-a saturat Romania. De campanie electorala. In fine…
Azi am citit un articol a lui CTP care m-a facut sa tip ca Badea ” DA! DA!” nu pentru ca imi dadea o umbra de optimism ci pentru ca, in felul sau morbid, te implinea. Te gandeai ca asta este realitatea (intr-un mod ciudat ne simtim atat de luminati de realitate…) si e de cacat, si mai rau, tu nu te poti sterge.
Asa ca EU:
Am sa merg sa votez (ca daca nu mergi sa votezi, votul tau poate fi furat. E ca si cum iti iei bilet la teatru dar nu te duci, asa ca altcineva poate sa stea in locul tau. Sper sa nu fiti naivi sa spuneti “da… siiiguuur”) si am sa desenez floricele pe buletinul de vot. In felul asta votul e anulat si eu am si protestat. E un protest mai bun decat sa nu te duci la vot.
Trebuie sa recunosc, sa dau Cezarului ce-i al Cezarului, ideea mi-a venit de la Badea. El spunea “Nu ma duc la vot, ce sa fac? Pe cine sa votez? Sa ma duc sa desenez floricele?” DA!

We love too!

Quasi prost

Ba ar trebuie sa intepe (prostia), ca sa pornim de pe acelasi picior macar. Va dati seama, voi publicul, cam cum m-am simtit eu cand am citit postul lui. Dar tragand linie, eu nu am de gand sa-mi bag nu stiu ce substante; anticonceptionalele imi umfla suficient sanii si in plus e mai amuzant asa. Blonda nu am de gand sa ma fac, si la parul meu cret cred ca as arata ca o capita. Nuanta parului meu este numai potrivita tenului meu. Cercurile prin care ma invart eu sunt studentii si aceeasi colegi plictisitori (nu prin ei insisi, ci prin jobul nostru). Dar bag mana in foc ca studentii sunt mult mai fun. Si in plus cred ca colegii mei o sa ajunga sa fie cercurile sus-puse. Eu am increde in generatia y. Ea probabil nici nu stie ce inseamna “generatia y” si chiar daca stie, nu intelege, pentru ca e superficiala. In cercurile sus-puse Cabral s-ar putea sa se plictiseasca, ori in cercurile mele Cabral ne admira. Exemplu concret.

De asta el ma admira, pentru ca sunt frumoasa si destepta (cateodata, modestia este o prostie) si pentru ca atrag priviri chiar daca sunt imbracata pana in gat (asta pentru ca am picioare lungi si ochi mari). Eu sunt elementul de echilibru care te lasa sa si visezi dar si te trage inapoi pe pamant si te si pocneste daca e nevoie, binenteles, cu o mangaiere. Ce compliment frumos cand el se intalneste cu ea si profita numai de niste informatii (desi exprimarea lui este “si de informatii”)… dar ce ciuda iti e cand el e prost.

Nu mi-a picat bine, increderea e pe un fir de ata (chimica, e mai groasa). Dar ne potrivim, si nu m-as putea potrivi cu o persoana pe care nici in gand nu as insela-o. (jap-jap) 🙂

Cand esti prost e bine sa recunosti voluntar.

A zis candva Tiriac senior: eu sunt inteligent pentru ca stiu cand sunt prost.
Am retinut vorba dar n-am fost destul de destept sa o si aplic. Adica am fost pentru o zi candidatul perfect la prostie dintr-aia care lasa sechele adanci, asa cum n-am mai fost demult…
Pe scurt, bunaciunea e siliconata, ultra blonda, stilata, se invarte printre d-aia-de-nivel-inalt, e naiva, cu o lascivitate in priviri de te lasa sa vorbesti singur…si nu stiu ce o fi vazut la mine. Am fost candva colegi si recent am reluat legatura – asa imi explic. Si totusi…ce era cu interesul asta recent pentru mine?
Asa ca am iesit la cateva terase impreuna sa vorbim dar de fapt eram doar unul dintre cei 12 comeseni, fara ospatari, care ii admirau tatele scoase pe jumate la vedere…
Cum stiam ca acasa am eu minunea mea care ma miroase inainte de a deschide usa daca nu raportez ceva (atentie, incerc sa te magulesc pe fata….), am pus hormonii in linie si le-am tinut o prelegere cuvioasa despre ce avem deja acasa si ca nu e frumos sa iesim doar ca sa ne zburlim in sus la 2 tate cu 2 kile de silicon fiecare.
Si totusi…intrucat naiva ultra blonda nu e lipsita de sclipirea unei inteligente in vadit contrast cu infatisarea de pitzi, admit ca se crease oarecum o companie placuta cand ne vedeam. Dar ma tineam si scai de promisiunea facuta hormonilor mei! Asa ca – in mod total nesenzational pentru o destainuire – asta a fost tot.
Am ramas doar o companie de confesiune, asa cum ramaneam in liceu cand nu reuseam sa atrag atentia vreunei adolescente ce avea ochi doar pentru prietenii mei.
Ei – si cumva in mod inconstient am dorit sa protejez aceasta circumstanta – pentru ca eu apreciam si calitatea informatiilor pe care blonda mi le dadea din mediile in care isi etala fesele lucrate prin cine-stie-ce mijloace (cateva informatii bursiere, de real estate si de m&a s-au dovedit a fi de mare acuratete…), iar ea se bucura ca cineva reusea totusi sa o priveasca mai mult in ochi decat in decolteu (in medie ponderata vorbind…). Si uite-asa in ziua fatidica, corespondam pe 2-3 mailuri total neutre, cand minunea mea sare drept in calculatorul meu si le vede. Ceea ce nu e nimic rau – doar ca eu nu stiu asa. SI – cand ma intorc la birou, la urmatoarea serie de mailuri – ce ma gandesc eu, parasit atat de hormonii evanghelizati dar si de neuronu solitar? Ia sa sterg eu toata conversatia – ca cine stie cum se mai interpreteaza? Nu mai bine sa fiu preventiv decat sa ma scuz pe urma pentru ceva ce n-am facut – dar care ar putea fi interpretat ca am facut fara numar??
Uite-asa am vrut eu sa elimin impresiile gresite inca de la radacina si am dat exact peste ce nu voiam: sunt chemat pe hol, la job, pentru un breaking-news total neasteptat: Sunt un prost, cu silly, idiot, stupid si foul, asezonat pe margini cu moron dintr-ala autentic.

M-am prins din prima: nu doar de ceea ce am facut, ci ca la rupt increderea, am un talent ceva de speriat.
Noroc – zic eu – ca am langa mine o minune, care desi mi-a dat un avans de aproape un deceniu in fata, e mai matura decat mine cu fix cam un secol.

Si de aia n-ai sa mergi la mama, pentru ca stiu vestea cea noua: mi-am dat seama cand am fost prost si acum lucrez la asta, sa-mi treaca repede. Noroc ca nu doare!