Pentru cine n-a mai fost la Londra.

Eu de exemplu. Eu am ajuns la Londra in iulie 2010 prima data. Beibea a mai fost de 2 ori inainte (sau 3?). Asadar, pareri de turist dupa prima data:
organizat, imens, cosmopolit, scump.

Organizat de la trafic, pana la intrari in toalete. Semne de orientare si ghidaj peste tot: de care gard ai voie sa legi bicicleta, in care curti nu au voie copiii sa se joace cu mingea, unde si pe ce distanta se termina banda de urgenta pe autostrada. TOT este organizat. Inclusiv un accident este organizat, pentru ca am vazut persoana speciala pentru cules ramasitele masinilor de pe strada cu perie si apa. In autobuzul etajat, de transport public am numarat, numai la etaj, 8 camere de supraveghere a calatorilor. Spuchi!

Imens: mi-am dat seama cat de mare e orasul cand am ajuns in varful catedralei St.Paul’s. Privelistea e mai relevanta decat cea din London Eye. Si mult mai ieftina.

Cosmopolit: am vazut natii despre care nu stiam ca exista pe pamant. O bila alba pentru mulatre: ingrijite, stilate, faine, cu curul nu atat de mare, si totusi extrem de bombat. Mulatrele rulz. Si unele britanice erau ok, dar cu fata majoritatii iti venea sa joci fotbal. Probabil e de la barnaul ala specific, cu care druizii sculptau stonehenge sau ceva, altfel nu-mi dau seama.. Nu e vina lor, asa sunt ele.
Unii localnici, mai ales cei in varsta, au probleme sa accepte valurile de imigranti din ultima perioada. Simti asta la orice ghiseu la care ceri informatii, probabil raspund de 40 de ori pe zi la aceeasi intrebare pe care ei o aud cu accent foarte prost. Dar le trece.

Scump: scump in draci. De la transport (cu banii de metrou pe-o zi ajungi de la Bucuresti la Botosani lejer) la servicii, majoritatea lucrurilor sunt mai scumpe decat te astepti. Exceptii: habeul de la Tesco si magazinele cu lichidari de stoc. Ofertele sunt comparabile aici cu ce e pe la noi acasa.

M-as mai duce? Clar – e greu de acoperit chiar si cand il cunosti. O prietena buna, care sta de 6 ani in Londra si lucreaza in turism ne spune ca in fiecare zi descopera ceva nou si asta face orasul fascinant. De mers la iarna deci. Nu beibe?

Advertisements

Cine s-a despartit, draga mea???

Glumitzaaaa: stai linistita ca stiu, stiu cine e. Eugenia, prietena ta cea mai buna….Imi pare rau, sper sa-si gaseasca repede pe altul, ca sa nu isi iroseasca bunate de … Gata, am regretat, tre sa inchid postul. Pa.

„Ce frumoasă despărțire”

Prietena mea din copilărie (pot să spun că s-a dovedit a fi cea mai bună prietenă a mea), de care mă despart 500 km dar ne citim imediat la o convorbire telefonică, s-a despărțit recent de prietenul ei, cu care era de 4 ani. Am rugat-o să scrie un post pentru acest blog. De ce? Pentru că reușise să conștientizeze și recunoască anumite aspecte ale unei relații. Mai jos aveți postul ei și melodia dispoziției sale.

„Poate am trecut prea usor peste momentul asta, dar acum imi dau seama ca despartirea s-a intamplat treptat: prima oara a fost o despartire spirituala, urmata de una fizica, iar climaxul le-a impreunat pe cele doua. Tot acum realizez ca despartirea era iminenta si ca s-ar fi putut intampla mai repede, lucru pentru care ma invinovatesc dar cu care ma si consolez. Ma invinovatesc pentru ca am pierdut atata timp, stiind ca relatia se termina si suntem mai mult spectatori decat actori, dar ma consoleaza gandul ca macar am incercat. Nu pot spune ca nu am incercat, ba chiar am facut multe eforturi si mai multe compromisuri decat ar fi fost necesar.

Despre o relatie ar trebui scrise numai lucruri frumoase. Dar hai sa fim sinceri: cate chestii nespuse realizezi ca se aduna la sfarsit? Pentru mine, relatia a avut multe neajunsuri dar si multe aspecte pozitive; in ce pondere era fiecare nu stiu, dar stiu ca ne era foarte bine, apoi ne era bine, ca la sfarsit sa ne fie ori foarte bine ori groaznic de rau, high ups and low downs, cum ar zice americanistii mei. Despartirea noastra a fost foarte frumoasa, daca se poate spune asa: am fost foarte civilizati, am si plans impreuna ca doi copii, ne-am consolat (nu ma refer la vreo experienta sexuala), am ajuns la concluzia ca asa ne e mai bine si chiar cand am inceput sa ne caram lucrurile de la locul nostru, ne-am ajutat. A fost chiar ciudat sa impartim lucrurile cumparate impreuna, sa numaram tacamurile si sa le impartim la doi, dar a fost foarte frumos sa ne pastram cadourile primite unul de la celalalt.
El a fost un gentleman si chiar si acum vorbim la telefon, doar ca nu pe acelasi ton. Nu putem fi radicali dupa aproape 4 ani in care am fost cei mai buni prieteni, iubiti, colegi de apartament si tot ce era nevoie pe moment. Sunt convinsa, din cate vad acum, ca el trece mult mai greu peste momentul asta si ca ma considera oarecum vinovata de situatia actuala, dar sunt la fel de convinsa ca o sa-i fie foarte bine. Simt in glasul lui frustrare, furie, procese de constiinta, monotonie si vina. Dar vina ne apartine amandurora, asta-i sigur. Eu sunt perfectionista si el se multumeste cu putin – e evident ca nu puteam construi impreuna, nu?
Scriu randurile astea cu mintea limpede si pe masura ce scriu sunt din ce in ce mai convinsa ca o hotarare mai buna nu as fi putut lua. Ma bucur de mine, de independenta mea si de increderea pe care mi-am demonstrat ca o am in mine, pentru ca acum ceva timp as fi crezut ca nu mi-ar fi bine fara el. Acum ma gandesc la mine, iau deciziile in functie de ceea ce vreau eu si imi fac planuri pentru viitor. Viitorul mai indepartat sigur va aduce o alta relatie, dar de data asta stiu ce sa fac si ce sa nu fac…teoretic. Oricum, ideea este urmatoarea: barbatul cu care voi avea urmatoarea relatie serioasa trebuie sa stie sa danseze tango sau macar sa vrea sa invete, sa stie sa gateasca, sa fie un barbat de succes si sa stie sa ma iubeasca. Asta e planul.”

UuuuuUuuuhuuu…

El a plecat cu niște treburi din B iar eu am rămas, sanchi, să lucrez la prezentarea pentru licență. Locuiesc cu el de cam… 2 ani. Voi aveți același sentiment de dezechilibru când celălalt pleacă? Am terminat prezentarea power-point, dar trebuia să lucrez și la speech. În schimb, am frecat-o toată ziua, scuzați plasticitatea.

M-am uitat la Dragoste în timpul holerei. Mă așteptam la un film mai puternic. Muzica mi s-a părut mai bună decât filmul. Am băut un pahar de vin roșu și nu știu când naibii a trecut ziua de azi… Sper mâine să fac ceva mai multe!

Voi aveți aceeași stare de spleen și … o stare, maxim două?