Fericirea nu e exact lapte si miere

Citesti, iti povestesc prietenii, vezi in filme …. fior si pasiune care te consuma, care te fac sa iti iei mintile, sa nu poti sta locului langa o persoana pe care o doresti cu fiecare parte a corpului tau. Sau fericirea de a te trezi in fiecare dimineata langa persoana iubita. Fericirea ca ai cu cine povesti si planui dimineata la o cafea.

Si mergand la nivelul urmator, la care nu intru in target, dar care da tema postului: fericirea si caldura induiosatoare cand te uiti prima data in ochii copilului tau nou-nascut, cand te strange de deget, chiar cand ii schimbi scutecul.

Mai jos e un filmulet care m-a facut sa reevaluez modul in care astept, anticipez si traiesc unele momente.

Sunt recunoscatoare ca ma trezesc alaturi de el in fiecare dimineata. Dar nu pot numi fiecare dimineata un strop de fericire; s-ar putea sa deschid ochii si sa imi aduc aminte de cearta de cu o seara inainte, sa ma gandesc la problemele mele, sa imi puta gura…

Poate ar trebui sa demitizam niste scenarii si sa luam momentele asa cum vin. Nu vorbesc aici de a cobora standardele, de a trivializa, pentru ca te iubesti si te respecti (si atunci cand nu o faci lucrurile in jurul tau tind sa se clatine). Vorbesc despre a te bucura de ce primesti fara sa te mai raportezi la “scenarii epice”, la momente asa cum ar trebui ele sa se intample.

Si acum sa demitizam indemnul meu: stiu ca pentru fete e mai greu pentru ca ele de mici cred intr-un print pe cal alb care sa le sarute, admire, protejeze, iubeasca etc. Si in continuare vor sa fie surprinse cu flori si ciocolata. Dar lucrurile frumoase nu vin tot timpul usor prin urmare munciti cu voi pentru a fi sincere cu voi inseva.

Socant: El stie cum va fi 2011. (el: hi-hi!)

El: Asadar, da, stiu cum va fi 2011. In relatia noastra, evident. Sa incepem usurel, cu un mesaj care acum circula intens pe mailurile de serviciu si care, desi nu e grozav de profund, face cumva introducerea la cum vad eu ca va fi 2011 pentru noi 2. Mesajul e acesta, nemodificat, asa cum l-am primit azi pe mail:

Sa ne-apuce pe rand

Bunica prietenei mele din adolescenta ne spunea mereu ca, daca vrem ca relatia noastra de dragoste sa ne tina toata viata, ar fi bine ca toate ciudateniile, toate razvratirile, toate intrebarile, toate
nedumeririle sa ne-apuce pe rand.

Sa nu suferim amandoi odata. Sa nu ne enervam in acelasi timp. Sa nu ni se faca lehamite amandurora. Iar cand ne saturam de nesfarsita adaptare pe care o presupune o poveste de dragoste si de convietuire, sa ne saturam pe rand. Ca sa ne treaca simultan.

Noi radeam de teoria ei anchilozata si cred ca am tot ras vreo 20 de
ani, de-a lungul si de-a curmezisul carora am facut exercitii dure de simultaneitate. Indragostiri. Orgasme. Tradari. Scandaluri. Disperari. Toate ni s-au intamplat in acelasi timp cu partenerul nostru. Apoi am invatat pe cont propriu singuratatea, graba, iluzia… Dupa care, atunci cand nu mai asteptam nimic, am primit o noua sansa.

Am vorbit de curand cu fata a carei bunica inteleapta nu mai traieste azi. Ne-am marturisit una alteia cat de bine si de dureros ne-am insusit, tarziu, sfatul aflat in anii tineretii. I-am spus ca mi-e
greu, dar ca incerc sa nu ma las prada enervarii o data cu barbatul
meu. Mi-a spus ca face eforturi sa nu ridice glasul o data cu omul
langa care traieste. I-am povestit ca ma indoiesc, cateodata, de
dragostea noastra pusa mereu la incercare, dar ca norocul povestii pe care o traiesc vine din minunea ca el nu se indoieste o data cu mine.
Mi-a vorbit, in cateva cuvinte, despre stradania ei de-a nu abdica de
la lupta pentru fericire atunci cand tatal copilului ei e gata sa
renunte de tot.

Multa vreme am crezut ca o iubire intreaga inseamna sa traiesti totul in acelasi timp cu alesul inimii tale. Sa simti o data cu el toate
deznadejdile, sa mori, sa cazi, sa arzi, sa disperi in acelasi timp cu
el. Dar, intre timp, m-am razgandit. Vreau sa invatam sa infruntam cu intelepciune greutatile vietii. Sa ne sustinem unul pe altul, sa ii
intindem mana celui cazut. Sa ramana cineva puternic atunci cand unul se simte slab. Sa fie intotdeauna macar unul care stie drumul atunci cand celalalt s-a ratacit, ca sa-l poata readuce pe calea cea buna. Pe calea pentru doi. Si pentru totdeauna.

Am redat acest mesaj primit pe mail (nu stiu autorul) pentru ca exprima mai bine ca mine stadiul relatiei noastre. Relatia noastra a crescut frumos (nu se putea mai frumos de atat, pe bune), m-a facut (uneori) mai destept, m-a invatat sa ascult (si sa tac cand ascult), sa nu ma mai enervez (decat rareori) si m-a invatat sa fiu sincer cu mine insami (e mare lucru, nu-mi dadeam seama inainte). Eh, si m-a mai invat o treaba: sa iubesc.

Asa ca, in 2011,stiu ce va fi: da, stiu, e socant dar stati domol (cine stati? ca nu citeste nimeni…)  m-am indragostit de Ea… Stati totusi domol. M-am reindragostit. E ca un ‘dragostea dureaza 3 ani’ dar pe invers. Adica la noi tine de 4 ani si ceva deja, dar in loc sa ne fie lehamite, tocmai ce ne-am dat seama: ne iubim  si ne iubim mai bine ca oricand. Sau, altfel pus, ne uram mai mult ca niciodata (ei, vedeti ca le am pe astea cu negarea negatiei, da?).

Si pentru final, am ales cel mai delicios banc de circula si asta pe mailuri zilele astea. E tot despre un el si o ea, dar astia doi de mai jos sunt tristi rau in armonia lor,nu?

Sotul si sotia, acasa. Pus pe glume, pleaca sotul in alta camera cu mobilul in buzunar.

Scoate mobilul si suna pe fixul din casa. Sotia ridica receptorul. Sotul: – Scumpo, te iubesc… Apoi inchide.

Se intoarce la sotie si o intreaba: – Cine a sunat? – Sotia, surprinsa: Nimeni… o prietena…

Bine ai venit, 2011!

Am primit in ultima perioada feedback bun de pe blog si chiar daca am fost ocupati, am zis sa ne rezervam timp si sa reluam scrisul. Prin urmare, in prima saptamana din ianuarie ne-am hotarat sa scriem despre rezolutiile noastre pe 2011… original, nu? Prin urmare, ce vreau de la 2011, profesional si personal?….

Eu am invatat enorm de multe de cand sunt in relatie iar cea mai buna metoda de a invata intr-o relatie este, dupa parerea mea, experimentarea si autoeducarea. Si celalalt te educa, desigur, pentru ca daca eu fac ceva si lui nu ii place bag la cap si de cele mai multe ori nu mai fac a doua oara. In caz ca nu ati remarcat eu sunt o fire mai sensibila, iar daca el nu e de acord cu ceva din ce fac (si nu vorbim aici de dualismul epilat cu ceara sau definitiv) eu ma macin foarte mult. Vreau sa facem lucrurile impreuna, sa ne intelegem si sustinem reciproc.

Din aceasta credinta eu incerc sa ii fiu in primul rand prietena. Vreau sa ii dau sfaturi in ceea ce priveste jobul, poate mai am una-doua idei de optimizare, care sa il ajute, vreau sa ii dau sfaturi cand isi asorteaza cravata, vreau sa il tund si sa ii fac un ceai cand ii curge nasul. Vreau sa ii ofer lui tot ce vreau sa primesc la randul meu, mai putin partea cu tunsul. Si nu vreau sa il ranesc, jignesc sau tratez cu lipsa de respect vreodata pentru ca nu vreau sa primesc acelasi tratament. De aceea cand el e nervos incerc sa nu ii raspund pentru ca si eu ma enervez si tip si fac lucruri care ma fac sa fiu urata. Si tac pe moment, ca sa ne linistim amandoi si apoi il intreb ce s-a intamplat.

In felul asta se creaza un echilibru, nu au cum sa se creeze frustrari pentru ca nu primesti si nu dai nimic in plus sau minus decat ce se intampla in relatie. E ca o balanta. Astea la nivel idea. Noi nu suntem chiar acolo.

In momentul de fata (pentru ca in fiecare stadiu al unei relatii mai lipseste ceva) lipsesc incurajarile lui la adresa mea. Sau el in sinea lui crede ca le da… dar nu in forma corecta. Exemplu: Eu trebuie sa iau o decizie pe plan profesional. Vreau sa discut cu el, pe de-o parte sa gandesc cu voce tare, sa aud si alte opinii… regula reducerii la absurd…sa spunem ca e bine asa, ce se intampla. Insa inainte sa incep o discutie, el intervine cu intrebari mai mult sau mai putin retorice, “Tu crezi ca ai cautat suficient de mult… eu nu cred… Si dintre toate joburile numai primul a fost mai serios…” Asta in cazul in care timp de un an, la al doilea job, noi am lucrat impreuna.  In acest moment eu m-am pus pe bocit. Cum poti sa spui ca eu nu am facut nimic, pentru ca am muncit. Tu parerea asta o ai despre mine?

Dupa care incep reformularile, ca nu, normal ca apreciaza cat am muncit, altii nu au muncit atat, ca el nu imi facea observatie. Acum… dupa cum am spus, poate sunt eu sensibila, dar voua nu vi se par fragmentele de mai sus observatii?….

In concluzie, ideea care e: incurajati-va partenerul daca credeti in el. Chiar daca a facut o greseala, si voi faceti o mie, dar fiti alaturi de el. A facut-o, ok, cum facem sa mergem mai departe. Daca vrea sa faca ceva si nu sunteti de acord, discutati, cu siguranta si celalalt vrea sa auda ce parere ai, decizia nu a fost inca luata. Si chiar daca decizia a fost luata, mai e pana la actiunea propriu-zisa. Fiti prietenii iubitilor vostri. Asa cum va intalniti cu prietena la o cafea sau cu prietenul la o bere si spuneti “Bai, nu stiu ce dracu sa mai fac…”, incercati sa spuneti la fel si acasa.

Nu acesta e scopul unei relatii? Sa ai o persoana de incredere alaturi cu care sa te sustii… Sex gasesti, prieteni de cafea gasesti, sfaturi iti da orice om de pe strada. Dar in cine iti pui baza si cine te tine de mana cand iti tremura picioarele?

Prin urmare rezolutia mea pentru 2011 este sa devenim mai intelepti, mai uniti, mai prieteni, sa iau hotarari cat mai bune pentru cariera mea… Si sa avem cat mai multe partide de sex bune!

La multi ani!