Viata merita traita pentru astfel de momente

Am avut o saptamana nebuna la birou, am plecat numai tarziu de la munca. Ieri, cand am ajuns acasa, beibi m-a certat ca nu mai accepta sa ajung acasa la ora aia (21:30). Azi am fost la un curs unde profu mi-a spus ca nu imi mai accepta temele deci exista riscul sa nu intru in examen.

Acum 10 minute am simtit ca traiesc, ca nu mai exista nicio grija in lume, ci numai fericire si speranta.

Plec de la rahatul de curs, ajung in Obor (o zona care ma face sa ma simt prost tot timpul) unde ploua, iar mie imi era foame. Intr-un final vine ratb-ul, urc, ma duc in sectiunea de mijloc langa  geam, imi scot cartea si incep sa citesc. Langa mine un pustiulica, grasunel, cu fata alba si ochi mari albastri, cu caciula si fular alb pufoase. Mie nu-mi plac copiii plinuti, dar asta era simpatic. Cum eram eu acolo concentrata sa gasesc pagina la care am ramas si citeam, un degetel mic si bondoc ma tot zgaria pe maneca de la cojoc. Ma uit la el, se uita la mine, ne zambim. Se intoarce spre mama lui, care se uita intr-o revista, si incepe sa o intrebe “Dar aici ce scrie?… Dar aici? Aici scrie copii, nu?… pentru ca sunt jucarii.” Mama lui spune “Nu, aici scrie pret.” Mai sta, se uita la mine, ma uit inapoi zambind, si se intoarce repede la mama lui si ii spune “S-a uitat la mine, ai vazut?”, dupa care sosoteste ceva cu mama lui. Se inclina cu capul astfel incat sa imi vada fata aplecata asupra cartii si spune “Mama, dar nu citeste din gura, doar se uita, nu citeste.” Urmeaza o serie lunga de explicatii, cum ca oamenii mari citesc in gand si nu mai misca gura, si o serie lunga de “de ce”-uri, timp in care eu rad in fular, incercand sa prind fiecare sosoteala. Urmeaza o serie de desen pe geamul aburit al autobuzului in care el deseneaza, scrie, face scheme de x si o. Ii face o inima mamei lui dupa care se intinde, ii da muuulte pupaturi pe obraz si intreaba cu o curiozitate sincera “Cum s-a simtit!”.

In cele din urma, reia obiceiul de a-mi zgaria incet cojocul, ma uit la el si imi spune “Buna!”. Aflu ca il cheama Adi, are 5 ani, merge la gradinita in grupa mare, merge “incolo si incoace”, in vacanta de vara merge la mall si cumpara haine si incaltari… “din astea”. Imi deseneaza si mie o inima si se semneaza “ADI”. “Din pacate”, zic “eu trebuie sa cobor la prima. Dar ma bucur mult ca te-am cunoscut.” “Si eu ma bucur si o seara frumoasa!” Acea urare a fost urarea cu cel mai mare efect de pana acum pentru ca mi-a facut intr-adevar seara frumoasa. Si, mai mult decat atat, s-a intins repede si mi-a dat un pup pe obraz. Acum stiu cum s-a simtit mama lui cand a pupat-o. Cel mai pufos si dulce pupic de la un copil. Mama lui, cu mult bun simt, spune “Ne cerem scuze daca v-am deranjat!”, moment in care amandoi intrebam: de ce sa ma fi deranjat. Eu ii fac cu ochiul si el da din cap cum ca nu m-a deranjat el pe mine.

Am coborat din autobuz cu un zambet de la o ureche la alta. M-am uitat la autobuz pe masura ce pleca din statie  si am vazut ca pustiulica s-a dat jos din scaun, s-a dus la usa si imi facea din mana. I-am facut si eu cu mana si, cand am ajuns in liftul blocului, mi-au dat lacrimile de fericire.

Nu stiu cum v-a facut pe voi sa va simtiti aceasta poveste cu multe detalii… dar a fost cea mai frumoasa experienta, complet neasteptata, din viata mea, cel putin din foarte lungul ultimul timp.

Multumesc, Doamne!

Mihai Babyface Gadea. Definitie.

O sminteala

L-am întîlnit, cîndva, pe dl Mihai Gâdea, pe vremea cînd începuse o emisiune de interviuri la Realitatea TV. Mă invitase foarte politicos la un dialog şi lucrurile s-au desfăşurat civilizat. La plecare, dl Gâdea a avut chiar gentileţea să mă ducă acasă cu maşina proprie, aşa încît, pe drum, am putut schimba, în continuare, cîteva gînduri. Interlocutorul meu mă întreba, între altele, dacă ar merita să încerce o carieră diplomatică şi, în cazul unui răspuns afirmativ, care ar fi primii paşi de făcut. Omul mi se părea cuviincios, aproape timid, în mod legitim preocupat de modelarea adecvată a destinului propriu. Nu ne-am mai văzut de-atunci, faţă către faţă. Dar am fost, inevitabil, martorul unei cariere tot mai ofensive în studiourile Antenelor. Devenit moderator şi, din cîte aud, director, dl Gâdea a pierdut legătura cu sine însuşi. În limbaj teologic (dl Gâdea este, ca formaţie, teolog adventist) se poate spune că s-a smintit. Adică a fost ameţit sufleteşte de aburii şefiei, de cîştigul convenabil, de prestigiul vedetei de televiziune şi de o conştiinţă de sine abuzivă, care, tot în limbaj teologic, se numeşte „slavă deşartă“. Nu e vorba de înregimentarea politică a Domniei Sale. Asta e o chestiune strict personală, pentru care nimeni nu poate fi tras la răspundere (cum o face dînsul cu cei de altă „obedienţă“). E vorba de bună-creştere, bună-cuviinţă, profesionalism şi un pic de cultură. Fără astfel de înzestrări, calităţile native ale oricărui personaj public se îneacă în impostură.

Dl Mihai Gâdea e, într-o privinţă, victima cîtorva „însoţiri“ nefericite. Nu poţi, de pildă, să stai ani de-a rîndul alături de zglobiul Valentin Stan şi să ieşi în cîştig. Nu poţi nici să scapi de idolatrie, dacă te lipeşti cu atîta fervoare de patronul tău, încît să-i dedici filmuleţe omagiale de tip proletcultist (în vreme ce dai de pămînt cu „pupincuriştii“ adversarului). În fine, nu-ţi poţi ţine cumpătul cînd eşti încurajat de superiori, colegi, suporteri şi rating-uri îndoielnice să te crezi „vocea poporului“, satrap hipercompetent, şef de stat major. L-am văzut pe dl Gâdea în ipostaze amuţitoare: strigînd nărăvaş la partenerii săi de dialog, calificîndu-i de „mahalagioaice“, întrebîndu-i dacă nu sînt beţi ş.a.m.d. (Trebuie să-ţi „crucifici“ invitaţii spunea, într-un interviu, teologul nostru…) Asemenea ieşiri nu sînt scutite de un anumit nimb comic: dl Gâdea e, structural, mai curînd lipsit de temperament. Or, cînd o fire flască se înfurie, efectul e ridicol: îi scapă vocea, gesticulează spasmodic, vorbeşte stîlcit. Nu stă bine unei naturi de răţuşcă să-şi ia aere de cocoş. La bază, dl Gâdea e mai curînd inexpresiv: „frumuşel“ într-un mod abstract, dotat cu un surîs făinos, el are, adesea, portretul standardizat al unei măşti japoneze. Cu aceste date, orice manevră directorial-războinică are ceva factice şi oarecum neliniştitor.

Sminteala nu e sminteală dacă în joc nu intră şi o iresponsabilă derivă a competenţei. Am văzut de curînd, pe YouTube (îmi scăpase la data difuzării), un interviu pe care dl Gâdea îl lua, pe un ton festiv, lui Pascal Bruckner.

E un caz de manual. Întervievatorul n-avea, de fapt, nimic de întrebat, stătea prost şi cu engleza, şi cu româna („Am vrut să văd ce spun criticii în ceea ce vă privesc“ –sic!), credea că anticipează lansarea cărţii Luni de fiere, cînd, de fapt, era vorba de Paradoxul iubirii, îşi examina patriotic musafirul („Ce ştiţi esenţial despre România?“, „L-aţi citit pe Eminescu?“), se bălăcea şmecher în obositele lui obsesii („Aţi auzit de un mare scriitor Băsescu?“), creînd pe bandă rulantă situaţii de un penibil stingheritor. „Nu l-am citit pe Eminescu“ – a răspuns, jenat, Bruckner. „Dar am citit Liiceanu. Despre limită. Un filozof interesant.“ Chestia asta nu era în „desfăşurătorul“ cărturarului Gâdea. Despre Liiceanu, el nu ştia decît că e „intelectualul lui Băsescu“. Cireaşa de pe tort a venit însă la sfîrşitul interviului. Dl Gâdea a simţit nevoia unei imersiuni în metafizică: „Care e cel mai important lucru al vieţii (sic!)?“ a întrebat Domnia Sa, încercănat de gînduri. Bietul Bruckner a îngînat cele cîteva poncife cu care te salvezi, în asemenea situaţii, fără să-ţi jigneşti convorbitorul (dragostea, fericirea, frumuseţea etc.). Ei bine, dl Gâdea n-a fost de acord! Noi, a observat dînsul, am învăţat, în România, că „dragostea fără materie“ nu are sens. Nu poţi iubi fără niţel cheag, fără ceva bani la bancă, fără de-ale gurii. Răspuns de teolog răspopit. Dar moderatorul nostru n-a insistat. N-avea cu cine. A încheiat scurt, întrebîndu-l pe Pascal Bruckner la ce oră îşi lansează cartea şi la ce librărie. Pascal Bruckner, prins cu mîţa-n sac, n-a ştiut să răspundă…

Ce să mai spun? Pentru mult mai puţin, Mircea Geoană a căpătat, din partea lui Ion Iliescu, un calificativ de care nu mai poate să scape… Dlui Gâdea i-aş da, amicalmente, un sfat: să-şi amintească de el însuşi, în versiunea de la începutul anilor 2000, cînd nu era aşa fălos, dar era mai curat. Şi, între două şedinţe „de front“, să cadă, fie şi pentru cîteva clipe, pe gînduri. (Mă refer la acea utilă fermentaţie lăuntrică, fără de care omul devine inconsistent ca un afiş…)

De Andrei Plesu. Sursa: Dilema Veche

DE ACELASI AUTOR:

Lucruri importante

“Chef pe cinste”

Drumul spre sine

Despre tigru

Eu vs. Marky Mark

Acum 20 de ani exact ii auzeam pe unii colegi de generala pomenind cat de tare e un nou rapper aparut. Tot ce stiam despre rap era Snap! Iar colegii imi spuneau ca ultimul aparut la moda (nu se zicea pe atunci Ultima fitza) era unul…Marky Mark.
Dupa scoala, prindeam cateva imagini pe mtv (pe atunci mtv era music television, nu moron television), admirandu-l pe acest rebel…Marky Mark cantand Good Vibrations sau Hey Dj…sau United…

Eu, un rahitic pe baza de parizer, il admiram, ca dealtfel toti ceilalti colegi de generala pe acest baiat numai muschi, numai voce, numai scheme, sarind prin baltoace intr-un videclip alb-negru si strigand niste versuri de rap asa de bune de le fredonam prin casa pana venea maica-mea de la schimbul 2 de la fabrica.
———————–
Timpul a trecut…si incet incet muzica si filmele anilor ’90 a murit…si uite-asa am inceput sa uit de numele acelor vremuri (nu doar de Snap!, ci si 2Unlimited, Ace of Base sau Zack din Saved by the Bell si multi altii din cauza carora fetele de varsta mea preferau baieti mai mari,mai musculosi, mai talentati….si nu mancatori de parizer de la bloc…) pana cand…

————-
…Intr-o zi, baby si cu mine ne-am pus un film de vazut acasa. Am ales la intamplare Shooter – actiune cat incape, cu scenariu, pop-corn si impuscaturi tot cat incape ( vorbesc in stereotipuri , crizata de Dana Grecu de la anatene e de vina). Si…cand credeam ca sunt barbatu’n casa, cu o mana pe situatie si alta pe dupa umerii lu baby, ce sa vezi? Baby ofteaza si ofteaza, admira si geme… Eu, aparent impasibil, las berea jos, ragai, ma scarpin pe burta si zic:
– Ce-ai?
Ea imi marturiseste atunci, intre 2 puscaturi si o detonare cat de mult ii place actorul principal din Shooter, cat de fain joaca acum, chiar mai fain ca oricand, chit ca-l mai vazuse in the Departed, chit ca mai produsese Entourage, chit ca delira acu ceva ani in The Three Kings si asa mai departe…(cat mai departe, drace….).

Am simtit asadar, ca ceva nu-i in regula. Si asa era….fostul rapper de acum 20 de ani m-a bantuit si mi-a reamintit de complexul baiatului de 12 ani, hranit cu parizer! Azi, el a revenit direct. Dar nu asa…ci direct intre baby si mine, in armonia canapelei noastre din sufragerie! Ah, bagamiashi!

Dupa atatia ani, Marky Mark m-a regasit si mi-a tras-o din nou, nu in freza ci direct in linistea de cuplu: baby e atat de umeda de la el, incat ar fi de acord s-o punem de un 3-some cu pachetul de muschi – cu conditia ca eu sa prepar o cina lunga in tot timpul asta…

Si ete-asa m-a prins din nou modelul-erou-complexator Marky Whalberg Mark. Ala rau si atunci. Ala rau si acum – rau cu baby, ca ii intra in fantezii si nu-i da pace:

Va las, ma duc sa iau niste parizer, in chiloti…sper sa ma muste un caine de cur!

Behind every great man, there is a great woman

Si pentru ca eu cred ca barbatul meu este extraordinar, eu sunt o femeie extraordinara. Inainte sa spuneti ca o sa ma inghita flacarile iadului pentru vanitate, sa ma explic.

Acum citesc “Poarta-te ca o Lady, gandeste ca un Barbat” de Steve Harvey. Pentru cine nu stie, Harvey este un foarte bun comediant negru, iar in acest sens recomand Kings of Comedy. Inca de la inceputul cartii am o mica epifanie: ce ii motiveaza in primul rand. SURPRISE! Nu, nu este vocea de jos… de pe la brau, ci sunt fix 3 lucruri care merg mana in mana: ce/cine este el? ce face el? cat pe ce face el?

Pentru intrebarea ce/cine este lucrurile sunt destul de clare. Cu totii, indiferent de sex vrem sa ne simtim bine in pielea noastra, din pacate insa femeile au o putere de sacrificiu (sau autosacrificiu) mult mai mare si se pun cu prea multa usurinta pe planul doi pentru bunastarea celorlalti.

Ce face el? Da, le pasa unde merg la munca. De aceea unii dintre ei merg cu pasiune la atelierul auto care e mai mult o pierdere decat castig, de aceea sunt mai multi barbati vanzatori de masini pentru ca, pe langa pasiunea pentru auto, exista si competitivitatea si anturajul care il ajuta si mai mult sa vada ce/cine este, s.a.. Iar un barbat fericit la locul de munca este un barbat cu energie cand vine acasa. Asta inseamna ca vei putea vorbi cu el, vei putea …. face multe lucruri, dar cel mai important este ca va avea dispozitia sa te vada.

Acum, nu vreau sa par o inapoiata de sotie americana din anii ’60, dar eu consider ca intr-un cuplu, sustinerea reciproca este unul din cele mai importante lucruri, cam la acelasi nivel cu dragostea si respectul reciproc. Sa spunem ca jobul lui e de cacat si nu face bani, dar lui ii place: nu fii proasta sa ii spui ca nu e bun de nimic, un inconstient iresponsabil si… porc! Pentru ca atunci va face fix ceea ce ai face si tu in situatia asta: te baga in &:)?€@ ma-tii! Sustine-l, incurajeaza-l si arata-i o cale… mai profitabila. Nu am spus ca va fi usor!

Daca nu ii place jobul la care e, niciodata sa nu faci greseala sa ii spui sa ramana acolo doar pentru ca e o sursa de venit, sau e un loc caldut, sau numele firmei e bun, sau mai rau “crezi ca poti gasi ceva mai bun?”. Nu, nu e inconstienta din partea mea si nu ca as fi eu egoista, dar e viata lui si trebuie sa faca ce ii place, chiar daca e intr-o relatie (de lunga durata) cu mine. Eu il sustin sa gaseasca ceea ce ii place si sa faca ce ii place, chiar daca asta va insemna o perioada mai grea pentru amandoi. Intodeauna, nu numai in relatia de cuplu, am mers pe principiul: ce tie nu-ti place, altuia nu face. Cum te-ai simti tu daca el nu ar proceda la fel?

Ce-a de-a treia intrebare este “Cat castig pentru ceea ce fac?”. Considerand cele spuse mai sus, am avea o problema reala daca aceasta intrebare nu ar exista. Dar, no need to worry, ideea ca barbatii -capii familiei- trebuie sa aiba grija de cei din jur e adanc implementata in mintea lor de cand sunt mici si pe tot parcursul vietii. Good work, everybody! 🙂

Prin urmare, dragele mele, daca aceste 3 intrebari nu isi au raspunsul, singurul lucru care ar putea sa le atraga atentia nemijlocita asupra voastra ar fi un epilat total proaspat si o lejerie intima sexy, si asta nu prea des ca deveniti inca o sursa de stres. Dar atunci cand nu treceti prin furcile caudine ale epilatului, fiti acolo langa ei, cu un zambet sustinator, o vorba buna de incurajare, timp si rabdare… si un blow job. Cand cele trei sunt bifate, ghiciti cine va fi in centrul atentiei? Be there or be square!