Anul nou a venit in plug… si in paralele

Cand eram mica, mama a avut grija sa invat de toate: pian, inot, mersul pe bicicleta, pe role, pe patine. Ma duceam cu patinele pe un lac inghetat la bunica, dupa ma intorceam sa ma uit la campionatele de patinaj artistic, langa soba. Nu am invatat sa schiez, insa.

In vara lui 2012 am gasit un voucher la Bansko, Bulgaria… pentru 2013. Bansko are una din cele mai bune partii de schii pentru incepatori din Europa. Primul lucru pe care il aveam in plan pentru noul an era sa invat sa schiez. Habar nu aveam ce inseamna, la birou am colegi care merg si schiaza, se dau cu placa, insa eu nu am simtit nevoia niciodata sa ma arunc la vale de pe un varf de munte, stand cu picioarele legate de ceva alunecos. Dar candva trebuia sa o fac si pe asta. De fapt, cand e un bun inceput pentru a invata sa schiezi?

Se pare ca daca esti suficient de puternic sa stai pe picioare, esti suficient de puternic sa stai pe schiuri. Acum pe bune, cu cat avansezi in varsta, cu atat riscul sa iti fie frica sau sa fii anchilozat cresc. M-am inscris la scoala de schi (care a costat mai mult decat sejurul), iar in grupa eram eu, o bulgaroaica (prietena a mentorului) si 8 israeliti. Varste de la 20 la 40 de ani. Dar cand ne-am asezat in linie pentru prima lectie, niciun detaliu nu a mai existat. Toti eram o ceata de gaste urate, care merg cracanat, purtate de vand, dupa lebada principala.

Primele doua ore au fost groaznice. There is no easy way to put it. Picioarele te dor groaznic de la bootsi. Pozitia pentru mine a fost un chin, mi-a zis instructorul ca nu trebuie sa stau pe spate, dar cum sa ma sprijin pe tibie cu toata greutatea?!?! Nu pic in nas?!? D’oh! Iar in primele doua ore am tarat schiurile pe zapada sa ne obisnuim cu ele, apoi am mers lateral, apoi am invatat sa cadem si sa ne ridicam, apoi sa alunecam pe o “vale” pe care nicio picatura de apa nu reuseste sa alunece… dar eu am reusit sa cad. La pauza, prietenii mei de la alte grupe de avansati au crezut ca mi s-au inecat corabiile… si cam asa era.

Vestea buna este ca progresiv mi-a placut… cam direct proportional cu durerea… dar atunci cand aluneci e foarte frumos. Ultima zi m-am trezit cu cea mai grea febra musculara, totusi, la 4 ore dupa inceperea antrenamentului, porneam la drum pe prima mea partie: 7 km de partie albastra, cu portiuni putin abrupte, dar foarte frumoasa si care mi-a adus o mare multumire de sine.

Recomandarile mele pentru alti incepatori:

– NU INVESTI in altceva decat un monitor; nu lua echipament, inchiriaza; nu iti lua un curs de 6 zile, 3 sunt suficiente sa iti dai seama daca poti sa schiezi si daca iti place.

– Poti sa te duci si tabula rasa pe partie, cum am fost eu, sau poti sa te documentezi putin. Recomand acest post. Pozitia in acei bootsi e foarte importanta si fa tot ce poti sa fii sigur ca o prinzi de la primele ore.

– Nu vei putea manca, dar vei simti nevoia de dulce. Ia-ti un baton de ciocolata sau cereale la tine… si niste tarie.  I kid you not!

– Nu te demoraliza. Unii invata mai repede, altii mai greu. Nu esti in competitie. Eu am luat toti stalpisorii intre picioare la proba de slalom, dar cand am ajuns pe partie simteam ca ajunsesem sa fiu in control. Zambeste chiar daca dai cu fundul de zapada sau aluneci jumatate de partie pana te opresti.

– Daca poti, alege sa ai un spa la hotelul tau. O sauna si o piscina mi-au ajutat muschii sa isi revina.

– Nu iti pune 7 pulovere pe tine. Eu asa am crezut si am transpirat ca un cal in prima zi. Un tricou sa absoarba transpiratia, un pulovar mai subtire deasupra si geaca de schi sunt suficiente. Imprumuta un costum de schi. Blugii nu sunt o alegere prea buna cand dai mult cu fundul de zapada.

La anul incerc si cu placa. 🙂

PS: El nu a vrut sa invete sa schieze.

Fiecare vrabie pe limba ei piere… dar ce frumos canta.

Recent ma uitam la un interviu cu Arianna Huffington de la CES din Las Vegas. O admir mult pe cucoana pentru imperiul pe care l-a creat. A vorbit foarte relaxat, natural, in acelasi interviu si-a recunoscut unele puncte slabe si ce face sa lupte cu ele.  Daca spun ca avea incredere in ea e cumva “understatement”. Pur si simplu se vedea ca se simte bine in pielea ei. Desi e un lucru atat de natural, cati dintre noi se bucura de un astfel de privilegiu: te simti bine in pielea ta si ai incredere sa te exprimi. 

Subiectul increderii in sine este unul recurent, nu doar pentru adolescenti. Atunci cand un grup de baieti de pe strada mi-au spus “Fata, esti frumoasa, dar te strica ochelarii”, am renuntat la ei in ziua urmatoare. Azi port lentile de contact. Recomandat este sa nu iei in seama ce spun altii, sa fii constient de propriile valori.  Dar ce faci atunci cand parerea ta este pusa sub semnul unor talpi de bocanc?

De aceea astfel de personaje, precum Arianna Huffington, imi ies in evidenta. Si atunci m-am uitat si la cealalta extrema, a celor care aparent nu au nicio opinie, care ridica din umeri, care raman impasibili. Nu te nasti asa, oamenii sunt facuti sa aiba ratiune, o judecata, mai buna, mai rea, insa lucrurile din jurul lor ii fac cel putin sa aiba o senzatie.

Atunci de ce unii par sa nu aiba niciodata o opinie, doar sa ridice din umeri? In conditiile sensibilitatii crescute si a empatizarii patetice dintr-o perioada de viata a unui om, raspunsul e doar o chestie de feedback repetat. J. J. Rousseau a spus ca oamenii se nasc buni, insa societatea ii perverteste. Cred asta la fel cum cred ca oamenii din jurul nostru ne pot ajuta sa fim mai buni sau mai… stersi. Daca in mod repetat nu ti se cere, nu se tine cont de parereata sau esti contrazis, iti cam bagi picioarele si in “libera exprimare”, si in parerea altora despre tine si valoarea adaugata pe care ar trebui sa o aduci.

De aceea cred ca vezi oameni pe la 40-50 de ani, functionari aplecati, care iti spun ca “te mananca in fund sa vorbesti in loc sa stai in banca ta”. Si oricat le povestesti tu despre dreptul la replica, verticalitate, autonomie sa nu te ia altii de prost, ei iti spun, si pe buna dreptate, ca stiu mai bine si viata le-a aratat ca e mai comod si linistit sa faci ce zice sefu’. Pana la urma, daca gresesti, e vina lui.

Nu stiu care e solutia. Una la care m-am gandit este sa pleci de langa oameni care nu te asculta. Ce sens ar avea sa stai?… asta daca vrei sa vorbesti. Cine stie… poate asta e motivul pentru care Arianna Huffington si-a facut trust media: sa fie ascultata. 

Prima zi din 2013

Ca sa nu acaparam site-ul cu sentimentalisme, diversific cu pasiuni… nu, nu din alea, ci cu lucruri care ne fac placere. Tot la prostii zboara mintea. 🙂

In prima zi din an am facut bezele si prima mea foccacia. Nu a fost un chin si nu am pierdut un pariu. Una din pasiunile mele este gatitul.

bezele si foccacia

SAMSUNG

Pentru ca nu vreau sa imi fac un blog de “gateala” si nici sa postez pe Facebook ce mananc, am ajuns la concluzia ca aici e cel mai bun loc. De fapt acestea au fost argumentele 2 si 3. Cel mai important argument este ca recent am intalnit un cuplu tare frumos, se inteleg, toate buna, insa am vazut o lipsa de rabdare/intelegere/respect pentru pasiunile celuilalt. Nu poti sa te caci in placerea omului, de aceea nu pot sa spun de suficiente ori cat de important este sa lasi personalitatea celuilalt sa se exprime cat mai mult. Ca ii plac motoarele, masinile, jucariile de tot felul, sa faca origami sau sa se uite la documentare despre musca tete, ca ii place sa faca bijuterii din macaroane, modele pe unghii, sa se uite la “Neveste disperate” sau… sa gateasca, important este sa il lasi pe celalalt sa isi faca damblaua, altfel vor creste frustrari, celalalt se va inchide in el, nu va mai avea incredere in partener and it’s all downhill from there.

Zambiti, va rog, si mergeti mai departe.