Nu mergeti la Avatar! – Ba mergeti la Avatar!

Inainte sa merg la Avatar, citisem review-ul (slab, dealtfel) de pe Catavencu.ro (in general, ziaristii invitati moka la vizionari, lansari, demonstratii scriu review-uri proaste ca sa nu se creada despre ei ca s-au dus numai la mancare). Asa ca am fost: o data la 3D, o data la IMAX, ca sa nu cad chiar de prost cand ma intreaba cineva care e diferenta. Dar despre asta, mai tarziu.

Pornim de la titlu: Cameron nu s-a inspirat de pe mess cand a ales titlul, ci din filozifia hindusa, unde Avatar inseamna intruchiparea unei zeitati ceresti intr-un trup material pe Pamant. Echivalentul cel mai apropiat pentru noi ar fi conceptul de reincarnare sau, pentru cunoscatori, variatia acestia – metempsihoza. Asadar, suntem in 2154, cand eroul, un fost soldat din marina, acum paraplegic,pe nume Jake Sully (sau Jeksully, cum il numesc bastinasii Na’vi de pe Pandora) se infiltreza, folosind un avatar creat special in acest scop, in mijlocul tribului Omaticaya, care, din nefericire, locuieste exact deasupra unui zacamant de mare valoare pentru corporatia pamanteana dornica sa il exploateze. Rolul initial al lui Jake e sa ii convinga pe bastinasi sa se stramute. Misiunea lui capata insa un alt sens, in momentul in care Omaticaya il accepta ca unul de-al lor, il initiaza, iar lui ii cade cu tronc si o frumoasa gagica albastra – Neityri cu care se…dar ia mergeti si voi la film, ca stric eu tot farmecul.

Pentru ce sa mergeti? Pentru universul incredibil de credibil (n-am vrut!) pe care il creaza Cameron din poane-ul CGI-ului. Cum ar zice el intr-un featurette pe Youtube: It is not about capturing motion, is about capturing emotion. Filmul surprinde nu numai un univers cu vegetatie incredibila, munti plutitori, lemurieni cu brate bifurcate (prelemurieni), cai extraterestri cu 6 picioare care se hranesc cu nectar floral si imensi-dragoni zburatori (ikrani), ci si detalii extreme ale reactiilor faciale ale personajelor, create prin capturarea precisa a mimicii actorilor. Tata Cameron chiar insista pe asta: filmul nu e unul de animatie, ci actorii reali au jucat fiecare scena capturata apoi si masterizata in CGI.

3D sau IMAX?
Mergeti la 3D, fara discutie! Ceea ce incearca unii sa se pacaleasca singuri, cum ca Avatar in IMAX e experienta suprema e un marketing frumos, dar bun de prostit penibil oamenii naivi. Daca un amfiteatru de cinema mai inclinat si un ecran mai mare va fac sa credeti ca asta e miezul din dodoasca cinemaului IMAX, atunci mergeti la IMAX.

Daca insa vreti sa cititi subtitrarea fara sa va doara capul si sa vedeti efectele 3D mai clar, lasati basinile acasa, marketingul la casa de bilete, tineti banutu si mergeti la traditionalul 3D. Da, am zis bine, in sala 3D, efectele sunt mai clare si mai line de urmarit decat in sala IMAX. Plus ca o sa puteti citi ce vorbesc oamenii aia in film!

Povestea.
Toata lumea stie ca cica scenariul e vechi de vreo cinspe ani, dar Cameron l-a tinut intr-un dulap pana cand tehnologia i-a permis sa-l transpuna pe ecran. Sanchi, da suna bine 😉
Dupa ce iti mai trec exclamatiile de uimire pentru scenery, te uiti la film si te intrebi de unde stii povestea. Iti dai seama ca ideea nu e noua: ceva similaritati iti vin in minte de la Matrix, evident, dar numai la nivel de concept, caci dupa aceea, integrarea lui jake in lumea Na’vi iti aminteste invariabil de integrarea lui John Dunbar (Kevin Costner) in lumea indienilor americani din Dansand cu lupii, pentru ca imediat ce vezi cum controleaza oamenii Avatarurile, stii ca ceva asemanator s-a petrecut si in recentul Surrogates (Bruce Willis).

Deci asa: mergeti la Avatar, dar nu neaparat la IMAX, pentru ca da dureri de cap si nu ati sti sa faceti diferenta fata de 3D (povestea cu cele 3 planuri si actiunea care te inconjoara intr-o sala IMAX e abur). Cand apare DVD-ul cu Adevarul de marti (sau cand apare doar DVD-ul, pentru nerabdatori), merge luat pentru ca nu in diferenta 2D/3D sta valoarea filmului. De ce? Un film care, lasand pe-afara 2-3 dialoguri de pensionari a la Cameron style si 2-3 scapari (goof-urile de rigoare plus o cutie de chibrituri care in anul 2154 abia se aprind in jungla de pe Pandora), ramane cu o concluzie memorabila: pentru un film bun, in curand nu o sa mai fie nevoie de actori buni. CGI, ai un Oscar, tata.