7 ore de somn. Voi cum le petreceti?

Azi a fost pentru a mia oara filmul “Something’s gotta give”, iar intr-una din scene Jack Nicholson dormea in lingurita cu Diane Keaton. EL imi spune plin de afectiune ca dorm ca noi. Eu ii spun plina de cinism ca toti iubitii dorm asa. Dupa aproximativ 5 ani de dormit impreuna, tot nu cred ca avem o pozitie unica intre toate cuplurile din lume.

In schimb acum 6 ani, in prima seara in care am dormit impreuna, am dormit ca naiba! Ne-am tinut de mana toata seara, ceea ce a fost frumos pentru ca ne doream sa sidormim impreuna. In schimb, amorteam si ne chinuiam sa schimbam pozitia fara al trezi pe celalalt.

Faptul ca dormi seara cu partenerul nu e supralicitat, chiar conteaza si ajuta mult intr-o relatie. Vesnicul pup inainte sa bagi cornul in perna iti spune ca totul e ok. O mana pe fund in timp ce adormiti poate face minuni. 🙂

Voi in ce pozitii dormiti?

Deci, tu ce planuri de viitor ai?

Atunci cand ai 6 ani de relatie, intrebari de genul: “Dar voi cand va casatoriti?” vin din ce in ce mai des. Cand el are 32 de ani si prietenii nostri pun de un plod, intrebari de genul: “Da’ voi pe cand unul?” nu te mai surprind. 

Aseara am fost la o nunta unei colege de birou cu care sunt colega inca de la primul loc de munca.  O fata hotarata si ambitioasa, care desi a intalnit un barbat cam cu 20 de ani mai mare decat ea acum mai bine de jumatate de an, a stiu ca el e omul cu care poate face o casa si o familie. Actele au fost semnate, iar jr. va face ochi peste cateva luni.

Stand cu EL la masa, alaturi de colegi, a venit omniprezenta intrebare: “Voi cand aveti de gand?” Binenteles, zambesti, faci o glumita si dupa explici ca nu ne grabim, ne e bine asa. Lucru adevarat. Gandind pragmatic, cand o sa avem nevoie de un credit, o sa facem in schimb nunta. Si nu ne grabim. In momentul asta, fiecare se concentreaza pe cariera lui: eu sunt inca la inceput si el este la un nou inceput.

Dar totusi, care sunt planurile noastre de viitor?… La prima noastra intalnire, cand inca nici nu se sarutasem, el imi povestea ca tocmai a iesit dintr-o relatie lunga si nu vrea sa se casatoreasca pana la 35 de ani. Atunci am pus si eu ca pentru mine, 27 de ani este varsta la care vreau sa incep o familie. Coincidenta face ca atunci cand eu o sa am 27, el o sa aiba 35. Prin urmare am hotarat ca in 3 ani probabil ne vom casatori… daca ne punem la punct si carierele in acest timp.

Ramaneti aproape si in 3 ani veti vedea daca ne casatorim… sau nu!

Pe motor esti partener, nu pasager

Asa e cu cuplurile. Se mai supara, au experiente si mai placute, si mai putin placute, dar din fiecare invata. Asa am invatat si noi in experientele trecute in postul de mai jos si am mers mai departe.

Si am mars mai departe pe motor. 🙂

EL este un pasionat al motoarelor si nu pot sa spun ca eu nu il incurajez. Imi plac si mie, am facut scoala, dar nu am mai dat  examenul. In acest week-end am fost la targul moto SMAEB dela Romaero. Nu vreau sa vorbesc despre cum este targul, anul trecut am fost la targul moto din Milano si nu pot sa spun ca am vazut ceva in Romania la acel nivel si nici sa sper ca va fi in urmatorii ani. Cu toate acestea, mi-am atins scopul: mi-am luat geaca si manusi.  Si da, am avut prima plimbare cu motorul!!!

A fost o experienta extraordinara! Prima data cand am mers cu avionul, tot ce putea sa spun era “oh, boy! oh, boy!”. Voiam sa se opreasca avionul si sa cobor. Cam la fel a fost si la prima mea plimbare cu motorul in ca pasager si in trafic. La inceput mi-a fost frica, m-am simtit expusa, mi se facea frica la fiecare balta, punga purtata de vant, prost cu masina care facea o manevara proasta. In primele 5 minute mi-am dat seama ca treaba asta cu mersul pe motor nu e chiar de colo, iar daca nu as avea in credere in el, ca sofer si ca persoana ca nu vrea sa faca pe smecherul si sa ma expuna unor ricuri, m-as fi dat jos in secunda doi.

Dar asta nu era prima data cand mergeam pe un motor, am facut scoala si intr-adevar, simteam asta la curbe, cand reactiile mi se formasera. Atunci de unde atatea emotii la acest drum? Doua motive:nu poti sa compari experienta de pe un poligon si, in plus, lucrurile se vad altfel cand vezi numai jumatate din ce se intampla.

Pe poligon, singurele obstacole sunt jaloanele si betonul foarte prost (ex Poligonul Ilioara din Bucuresti). In trafic,  un obstacol e la tot pasul: o groapa, o balta, un pieton, o masina care pune brusc frana, un caine care latra la roti, o pata de ulei. In poligon mergi cu o viteza mult mai mica decat in “viata reala”. Am simtit ca la viteza, daca nu am pozitia corecta, imi iau zborul de pe motor, iar el nu a depasit suta.

In plus simti nevoia sa vezi ce e in fata. Iar faptul ca nu vezi imaginea de ansamblu contribuie la sentimentul de nesiguranta. Iar chestia asta am remarcat-o in momentul in care el se apleca putin, sa intorcea capul, iar eu vedeam in fata toata imaginea. Brusc, ma simteam mai in control, mai stapana pe situatie.

Chiar si asa, dupa acea scurta vizita la SMAEB sambata, am stabilit un picnic pe joi: eu fac sandviciuri si cafea la termos, tu stabilesti traseul. Si asa, duminica dimineata am plecat la Manastirea Cernica. Pe langa experienta drumului, cand am remarcat ca simt mai mult ca “ma plimb” cu motorul decat cu masina, am remarcat ca baietii se uitau mai mult cu jind la noi doi, o pereche pe motor sau cu geci de moto. Si eu am simtit ca suntem o pereche, cu aceleasi interese, care se sprijina reciproc si care au incredere unul in altul.

Poate ca, citind atatea paragrafe, spuneti “Hai sictir! Am mers si eu pe motor in spatele unuia si n-am facut atata caz si nici nu am simtit ca am o relatie cu el”. Ok! Stiu multe persoane care s-au urcat pe motor cu persoane cu care nu sa vad prea des. Dar in cazul meu simt ca mersul impreuna ne-a adus si mai aproape si am deschis un nou capitol al relatiei, paralel cu celelalte.

Asfalt uscat!

Eu vs. Marky Mark

Acum 20 de ani exact ii auzeam pe unii colegi de generala pomenind cat de tare e un nou rapper aparut. Tot ce stiam despre rap era Snap! Iar colegii imi spuneau ca ultimul aparut la moda (nu se zicea pe atunci Ultima fitza) era unul…Marky Mark.
Dupa scoala, prindeam cateva imagini pe mtv (pe atunci mtv era music television, nu moron television), admirandu-l pe acest rebel…Marky Mark cantand Good Vibrations sau Hey Dj…sau United…

Eu, un rahitic pe baza de parizer, il admiram, ca dealtfel toti ceilalti colegi de generala pe acest baiat numai muschi, numai voce, numai scheme, sarind prin baltoace intr-un videclip alb-negru si strigand niste versuri de rap asa de bune de le fredonam prin casa pana venea maica-mea de la schimbul 2 de la fabrica.
———————–
Timpul a trecut…si incet incet muzica si filmele anilor ’90 a murit…si uite-asa am inceput sa uit de numele acelor vremuri (nu doar de Snap!, ci si 2Unlimited, Ace of Base sau Zack din Saved by the Bell si multi altii din cauza carora fetele de varsta mea preferau baieti mai mari,mai musculosi, mai talentati….si nu mancatori de parizer de la bloc…) pana cand…

————-
…Intr-o zi, baby si cu mine ne-am pus un film de vazut acasa. Am ales la intamplare Shooter – actiune cat incape, cu scenariu, pop-corn si impuscaturi tot cat incape ( vorbesc in stereotipuri , crizata de Dana Grecu de la anatene e de vina). Si…cand credeam ca sunt barbatu’n casa, cu o mana pe situatie si alta pe dupa umerii lu baby, ce sa vezi? Baby ofteaza si ofteaza, admira si geme… Eu, aparent impasibil, las berea jos, ragai, ma scarpin pe burta si zic:
– Ce-ai?
Ea imi marturiseste atunci, intre 2 puscaturi si o detonare cat de mult ii place actorul principal din Shooter, cat de fain joaca acum, chiar mai fain ca oricand, chit ca-l mai vazuse in the Departed, chit ca mai produsese Entourage, chit ca delira acu ceva ani in The Three Kings si asa mai departe…(cat mai departe, drace….).

Am simtit asadar, ca ceva nu-i in regula. Si asa era….fostul rapper de acum 20 de ani m-a bantuit si mi-a reamintit de complexul baiatului de 12 ani, hranit cu parizer! Azi, el a revenit direct. Dar nu asa…ci direct intre baby si mine, in armonia canapelei noastre din sufragerie! Ah, bagamiashi!

Dupa atatia ani, Marky Mark m-a regasit si mi-a tras-o din nou, nu in freza ci direct in linistea de cuplu: baby e atat de umeda de la el, incat ar fi de acord s-o punem de un 3-some cu pachetul de muschi – cu conditia ca eu sa prepar o cina lunga in tot timpul asta…

Si ete-asa m-a prins din nou modelul-erou-complexator Marky Whalberg Mark. Ala rau si atunci. Ala rau si acum – rau cu baby, ca ii intra in fantezii si nu-i da pace:

Va las, ma duc sa iau niste parizer, in chiloti…sper sa ma muste un caine de cur!

Behind every great man, there is a great woman

Si pentru ca eu cred ca barbatul meu este extraordinar, eu sunt o femeie extraordinara. Inainte sa spuneti ca o sa ma inghita flacarile iadului pentru vanitate, sa ma explic.

Acum citesc “Poarta-te ca o Lady, gandeste ca un Barbat” de Steve Harvey. Pentru cine nu stie, Harvey este un foarte bun comediant negru, iar in acest sens recomand Kings of Comedy. Inca de la inceputul cartii am o mica epifanie: ce ii motiveaza in primul rand. SURPRISE! Nu, nu este vocea de jos… de pe la brau, ci sunt fix 3 lucruri care merg mana in mana: ce/cine este el? ce face el? cat pe ce face el?

Pentru intrebarea ce/cine este lucrurile sunt destul de clare. Cu totii, indiferent de sex vrem sa ne simtim bine in pielea noastra, din pacate insa femeile au o putere de sacrificiu (sau autosacrificiu) mult mai mare si se pun cu prea multa usurinta pe planul doi pentru bunastarea celorlalti.

Ce face el? Da, le pasa unde merg la munca. De aceea unii dintre ei merg cu pasiune la atelierul auto care e mai mult o pierdere decat castig, de aceea sunt mai multi barbati vanzatori de masini pentru ca, pe langa pasiunea pentru auto, exista si competitivitatea si anturajul care il ajuta si mai mult sa vada ce/cine este, s.a.. Iar un barbat fericit la locul de munca este un barbat cu energie cand vine acasa. Asta inseamna ca vei putea vorbi cu el, vei putea …. face multe lucruri, dar cel mai important este ca va avea dispozitia sa te vada.

Acum, nu vreau sa par o inapoiata de sotie americana din anii ’60, dar eu consider ca intr-un cuplu, sustinerea reciproca este unul din cele mai importante lucruri, cam la acelasi nivel cu dragostea si respectul reciproc. Sa spunem ca jobul lui e de cacat si nu face bani, dar lui ii place: nu fii proasta sa ii spui ca nu e bun de nimic, un inconstient iresponsabil si… porc! Pentru ca atunci va face fix ceea ce ai face si tu in situatia asta: te baga in &:)?€@ ma-tii! Sustine-l, incurajeaza-l si arata-i o cale… mai profitabila. Nu am spus ca va fi usor!

Daca nu ii place jobul la care e, niciodata sa nu faci greseala sa ii spui sa ramana acolo doar pentru ca e o sursa de venit, sau e un loc caldut, sau numele firmei e bun, sau mai rau “crezi ca poti gasi ceva mai bun?”. Nu, nu e inconstienta din partea mea si nu ca as fi eu egoista, dar e viata lui si trebuie sa faca ce ii place, chiar daca e intr-o relatie (de lunga durata) cu mine. Eu il sustin sa gaseasca ceea ce ii place si sa faca ce ii place, chiar daca asta va insemna o perioada mai grea pentru amandoi. Intodeauna, nu numai in relatia de cuplu, am mers pe principiul: ce tie nu-ti place, altuia nu face. Cum te-ai simti tu daca el nu ar proceda la fel?

Ce-a de-a treia intrebare este “Cat castig pentru ceea ce fac?”. Considerand cele spuse mai sus, am avea o problema reala daca aceasta intrebare nu ar exista. Dar, no need to worry, ideea ca barbatii -capii familiei- trebuie sa aiba grija de cei din jur e adanc implementata in mintea lor de cand sunt mici si pe tot parcursul vietii. Good work, everybody! 🙂

Prin urmare, dragele mele, daca aceste 3 intrebari nu isi au raspunsul, singurul lucru care ar putea sa le atraga atentia nemijlocita asupra voastra ar fi un epilat total proaspat si o lejerie intima sexy, si asta nu prea des ca deveniti inca o sursa de stres. Dar atunci cand nu treceti prin furcile caudine ale epilatului, fiti acolo langa ei, cu un zambet sustinator, o vorba buna de incurajare, timp si rabdare… si un blow job. Cand cele trei sunt bifate, ghiciti cine va fi in centrul atentiei? Be there or be square!

Secret

Alocati-va timp pentru mangaieri! Ea nu trebuie sa fie Heidi Klum si nici el Seal (si, da, contrar aparentelor, Seal e un barbat foarte bun!)

„Ce frumoasă despărțire”

Prietena mea din copilărie (pot să spun că s-a dovedit a fi cea mai bună prietenă a mea), de care mă despart 500 km dar ne citim imediat la o convorbire telefonică, s-a despărțit recent de prietenul ei, cu care era de 4 ani. Am rugat-o să scrie un post pentru acest blog. De ce? Pentru că reușise să conștientizeze și recunoască anumite aspecte ale unei relații. Mai jos aveți postul ei și melodia dispoziției sale.

„Poate am trecut prea usor peste momentul asta, dar acum imi dau seama ca despartirea s-a intamplat treptat: prima oara a fost o despartire spirituala, urmata de una fizica, iar climaxul le-a impreunat pe cele doua. Tot acum realizez ca despartirea era iminenta si ca s-ar fi putut intampla mai repede, lucru pentru care ma invinovatesc dar cu care ma si consolez. Ma invinovatesc pentru ca am pierdut atata timp, stiind ca relatia se termina si suntem mai mult spectatori decat actori, dar ma consoleaza gandul ca macar am incercat. Nu pot spune ca nu am incercat, ba chiar am facut multe eforturi si mai multe compromisuri decat ar fi fost necesar.

Despre o relatie ar trebui scrise numai lucruri frumoase. Dar hai sa fim sinceri: cate chestii nespuse realizezi ca se aduna la sfarsit? Pentru mine, relatia a avut multe neajunsuri dar si multe aspecte pozitive; in ce pondere era fiecare nu stiu, dar stiu ca ne era foarte bine, apoi ne era bine, ca la sfarsit sa ne fie ori foarte bine ori groaznic de rau, high ups and low downs, cum ar zice americanistii mei. Despartirea noastra a fost foarte frumoasa, daca se poate spune asa: am fost foarte civilizati, am si plans impreuna ca doi copii, ne-am consolat (nu ma refer la vreo experienta sexuala), am ajuns la concluzia ca asa ne e mai bine si chiar cand am inceput sa ne caram lucrurile de la locul nostru, ne-am ajutat. A fost chiar ciudat sa impartim lucrurile cumparate impreuna, sa numaram tacamurile si sa le impartim la doi, dar a fost foarte frumos sa ne pastram cadourile primite unul de la celalalt.
El a fost un gentleman si chiar si acum vorbim la telefon, doar ca nu pe acelasi ton. Nu putem fi radicali dupa aproape 4 ani in care am fost cei mai buni prieteni, iubiti, colegi de apartament si tot ce era nevoie pe moment. Sunt convinsa, din cate vad acum, ca el trece mult mai greu peste momentul asta si ca ma considera oarecum vinovata de situatia actuala, dar sunt la fel de convinsa ca o sa-i fie foarte bine. Simt in glasul lui frustrare, furie, procese de constiinta, monotonie si vina. Dar vina ne apartine amandurora, asta-i sigur. Eu sunt perfectionista si el se multumeste cu putin – e evident ca nu puteam construi impreuna, nu?
Scriu randurile astea cu mintea limpede si pe masura ce scriu sunt din ce in ce mai convinsa ca o hotarare mai buna nu as fi putut lua. Ma bucur de mine, de independenta mea si de increderea pe care mi-am demonstrat ca o am in mine, pentru ca acum ceva timp as fi crezut ca nu mi-ar fi bine fara el. Acum ma gandesc la mine, iau deciziile in functie de ceea ce vreau eu si imi fac planuri pentru viitor. Viitorul mai indepartat sigur va aduce o alta relatie, dar de data asta stiu ce sa fac si ce sa nu fac…teoretic. Oricum, ideea este urmatoarea: barbatul cu care voi avea urmatoarea relatie serioasa trebuie sa stie sa danseze tango sau macar sa vrea sa invete, sa stie sa gateasca, sa fie un barbat de succes si sa stie sa ma iubeasca. Asta e planul.”

Comunicare! Comunicare! Și iar comunicare!

Nu am mai scris de foooarte mult timp. Asta pentru că eu am fost ocupată cu licența și el a fost ocupat cu jobul. Mari schimbări se vor petrece în viața noastră profesională și cred că vor avea efecte și în relația noastră. Urmează să vedem de care. 🙂 Până una alta, am o întâmplare pe țeavă pe care tot vreau sa o scriu dar nu am avut timp.

Acum… cu mult timp în urmă, am fost într-un club la o lansare. Am văzut eu că un tip se uită la mine, dar unul dintr-o mie. Nu am băgat de seamă. Într-o poza pe facebook am fost tag-uită iar ca urmare tipul m-a abordat. Am stat de vorba și tipul m-a invitat în oraș. Binențeles, l-am notificat că am prieten iar el a sunat retragerea. Toate astea i le-am spus și Lui, moment în care el mi-a spus cu zâmbetul pe buze: „Nu credeam că o să ajungem la nivelul ăsta de apropiere.”

Din punctul meu de vedere, dacă nu ajungi la nivelul ăsta, relația în care ești nu e sănătoasă și veți avea amândoi de pierdut. Lucruri de genul ăsta ajută, cred eu, relația. Pe de-o parte unul se simte apreciat și atât timp cât îi spune și celuilalt, dă dovadă de două lucruri:

– că este încă cerere pentru el pe piață și

– că este sincer cu tine, nu speră că va găsi un „alt suflet pereche”.

Pe de altă parte, este un semnal de alarmă: să nu iei lucrurile de bune, ci, dacă vrei să îl ai pe celălalt alături, ai grijă de relație pentru că s-ar putea, la un moment dat, să vrea să vadă cum e și cu alții. Pe de altă parte, stai liniștit, în momentul de față, tu ești universul cu care împarte totul, ești un prieten. Felicitări!

Așa văd eu lucrurile. Dacă cineva a flirtat cu voi sau chiar dacă voi ați flirtat cu cineva, mie mi se pare normal să îi spui și partenerului. Nu am motive să mă supăr că ești frumos, dorit, adorat, atât timp cât știu că ești oricum al meu. Uite, love, am ajuns să cred și eu că flirtul nu înseamnă înșelat (dacă îl ții în frâu, nu cu mesaje noaptea sau flirt constant cu o persoană… not fun!). Comunicarea e totul!

EU sunt EU! Dar si cu tine

Ceva ce mie mi se parea anormal am descoperit ca nu este atat de anormal, sau gresesc?

Ipoteza: eu incep sa scot nasul din birou si toate proiectele pentru facultate (facute acasa) si incep sa ma revad cu prieteni si colegi de facultate pentr a discuta aceste proiecte. Imi dau seama ca am aceeasi atitudine demna, ca am incredere in mine, ca pot lua o decizie rapid si singura, ca.. si ca…

Termen de comparatie: cand sunt cu el sunt cumva ca o frunza in vant. “Tu ce vrei sa faci”… ok… aici sunt doua optiuni: fac ce vreau eu sa fac sau vedem noi ce facem impreuna. “Tu crezi ca fac bine?”, “Tu ce crezi despre?”, “Da de ce ma certi?” (cearta e cuvant generic pentru mine pentru un ton ridicat sau opinie in contradictoriu, de aceea eu cred ca ne-am certat de mult mai multe ori decat crede el).

Proces de analiza si concluzie: Daca era sa imi spuna un prieten ca nu fac bine ce fac i-as asculta opinia si, daca nu sunt de acord, fleosc! I do it my way, suuuckeeeerrrr! Dar daca el crede ca eu gresesc…. oare chiar gresesc?… sau cum de nu vede el ca eu fac bine? Nici Aristotel nu cred ca reusea sincer sa se descurce (el de altfel putea manipula orice discurs astfel incat el sa iasa in picioare, dar pentru o concluzie onesta…)

Dar poate asta nu e un semn al slabiciunii. Pur si simplu imi pasa mai mult ce crede el, ma implic chiar si in procesul lui de gandire, iar faptul ca eu  nu inteleg punctul lui de vedere ma frustreaza in mod natural. Poate e o cauza naturala a faptului ca ne impratim viata impreuna. Poate ajungem sa nu vrem sa luam o decizie singuri pentru e vorba de team work. Poate de asta cand il intrebam pe celalalt ce parere are si raspunde “Cum vrei tu” ne enervam, pentru ca ne simtim abandonati… abandonati in naivitatea noastra, crezand ca formam un cuplu.

Tot timpul celalalt va privi mult mai profund un raspuns precum “Cum vrei tu”. Sunt atatea variante de raspuns si ultima pe lista noastra, de multe ori, este ca ii era chiar totuna si nu te abandona, ci mergea pe mana ta.

Ultima noastra cearta a implicat un “Cum vrei tu” dar era pentru ca celalalt nu fusese implicat in prealabil, si pe logica “Sa faca bors cum o vrea!”, unul si-a manifestat frustrarea.

Prin urmare, nu e anormal sau neaparat rau, cred eu, ca esti mai puternic in relatiile “extra-intime” decat intra. Poate de aceea multi nu ar trebui sa se bage in treaba unui cuplu.