Cand esti prost e bine sa recunosti voluntar.

A zis candva Tiriac senior: eu sunt inteligent pentru ca stiu cand sunt prost.
Am retinut vorba dar n-am fost destul de destept sa o si aplic. Adica am fost pentru o zi candidatul perfect la prostie dintr-aia care lasa sechele adanci, asa cum n-am mai fost demult…
Pe scurt, bunaciunea e siliconata, ultra blonda, stilata, se invarte printre d-aia-de-nivel-inalt, e naiva, cu o lascivitate in priviri de te lasa sa vorbesti singur…si nu stiu ce o fi vazut la mine. Am fost candva colegi si recent am reluat legatura – asa imi explic. Si totusi…ce era cu interesul asta recent pentru mine?
Asa ca am iesit la cateva terase impreuna sa vorbim dar de fapt eram doar unul dintre cei 12 comeseni, fara ospatari, care ii admirau tatele scoase pe jumate la vedere…
Cum stiam ca acasa am eu minunea mea care ma miroase inainte de a deschide usa daca nu raportez ceva (atentie, incerc sa te magulesc pe fata….), am pus hormonii in linie si le-am tinut o prelegere cuvioasa despre ce avem deja acasa si ca nu e frumos sa iesim doar ca sa ne zburlim in sus la 2 tate cu 2 kile de silicon fiecare.
Si totusi…intrucat naiva ultra blonda nu e lipsita de sclipirea unei inteligente in vadit contrast cu infatisarea de pitzi, admit ca se crease oarecum o companie placuta cand ne vedeam. Dar ma tineam si scai de promisiunea facuta hormonilor mei! Asa ca – in mod total nesenzational pentru o destainuire – asta a fost tot.
Am ramas doar o companie de confesiune, asa cum ramaneam in liceu cand nu reuseam sa atrag atentia vreunei adolescente ce avea ochi doar pentru prietenii mei.
Ei – si cumva in mod inconstient am dorit sa protejez aceasta circumstanta – pentru ca eu apreciam si calitatea informatiilor pe care blonda mi le dadea din mediile in care isi etala fesele lucrate prin cine-stie-ce mijloace (cateva informatii bursiere, de real estate si de m&a s-au dovedit a fi de mare acuratete…), iar ea se bucura ca cineva reusea totusi sa o priveasca mai mult in ochi decat in decolteu (in medie ponderata vorbind…). Si uite-asa in ziua fatidica, corespondam pe 2-3 mailuri total neutre, cand minunea mea sare drept in calculatorul meu si le vede. Ceea ce nu e nimic rau – doar ca eu nu stiu asa. SI – cand ma intorc la birou, la urmatoarea serie de mailuri – ce ma gandesc eu, parasit atat de hormonii evanghelizati dar si de neuronu solitar? Ia sa sterg eu toata conversatia – ca cine stie cum se mai interpreteaza? Nu mai bine sa fiu preventiv decat sa ma scuz pe urma pentru ceva ce n-am facut – dar care ar putea fi interpretat ca am facut fara numar??
Uite-asa am vrut eu sa elimin impresiile gresite inca de la radacina si am dat exact peste ce nu voiam: sunt chemat pe hol, la job, pentru un breaking-news total neasteptat: Sunt un prost, cu silly, idiot, stupid si foul, asezonat pe margini cu moron dintr-ala autentic.

M-am prins din prima: nu doar de ceea ce am facut, ci ca la rupt increderea, am un talent ceva de speriat.
Noroc – zic eu – ca am langa mine o minune, care desi mi-a dat un avans de aproape un deceniu in fata, e mai matura decat mine cu fix cam un secol.

Si de aia n-ai sa mergi la mama, pentru ca stiu vestea cea noua: mi-am dat seama cand am fost prost si acum lucrez la asta, sa-mi treaca repede. Noroc ca nu doare!

Advertisements