Definitely, maybe.

Tin neaparat sa spun asta: imi fac mea culpa pentru ca am ramas in urma rau cu posturile desi cred ca am de narat cateva momente care s-au petrecut in ultima vreme, prin care voi recupera fara probleme.
E vorba de cum imi pun eu ordine in ganduri, nu de cliseul lipsei de timp – chiar daca si acesta este un factor care se aplica, stii, cu mare succes in ultima vreme.
Ideea e ca citind randurile tale, imi dau seama, mai mult decat atunci cand vorbim, ca ai o multime de inceritudini si nelinisti referitoare la felul in care (nu) imi exprim ce gandesc. Stii ca sunt cam taciturn si ca tin vorbele ca sa aburesc idiotii cu idiotenii. Noi traim deja din privirile celuilalt si de aceea ma blochezi cam de fiecare data cand ma intrebi: ‘La ce te gandesti’?
Uneori ma surprinde atat de tare intrebarea ta incat trebuie sa imi scormonesc ultimele 5-6 ganduri ca sa imi dau seama care dintre ele merita sa fie spuse: cele despre cum a fost la job, cele despre ce am citit azi, cele despre ideile mele de evadare sau cele despre cursul eur/ron de maine.
Banui ca tu mi-ai spune ca fiecare dintre ele conteaza sa fie auzite si de tine (stii, ca atunci cand imi zici tu,cand raman eu pierdut la mijlocul unei fraze: Da’ VORBESTEEEE PUUUUI), insa eu cred ca …(pauza – sunt pierdut in mijlocul unei fraze aici)….ca n-au importanta.
E paradoxal faptul ca eu consider ca noi comunicam foarte bine. M-am simtit foarte bine ieri, cand am ras toata ziua fara sa ieresim din casa, fara TV sau fara sa vedem nici un film idiot. A fost o stare de bine intre noi, care s-a instalat inca de dimineata, cand am venit langa tine in pat…incepand cu mirosul tau proaspat, ca de copil mic si care este lucrul care ma innebuneste in fiecare dimineata. Sexul a fost …refreshing, asa cum trebuie sa fie dimineata, urmand ca. dupa ce am lenevit la cafea, starea de bine sa se propage in toata casa, pe masura ce ne-am unit fortele sa facem curat. Si recunosc, tu ti-ai unit fortele ceva mai mult decat mine. Pe urma, a urmat seara, unde in 5 ore din 6 cred ca am stat cu buzele unite sau te-am auzit razand cum nu ai mai ras de mult. A fost ca o cura cu vitamine pentru mine. (Sa-ti zic ceva – apropo de portiile de rasete de aseara – ce m-a facut sa zambesc oarecum stanjenit dimineata asta: In Esquire, zice Geanina Corondan asa: ‘vrei sa o amuzi? Fa-o sa rada, n-o gadila in talpa’….shame on me).
Candva, stiu sigur, o sa scriu si ceea ce voiam sa scriu astazi, dar m-am lasat prins de ceea ce ai scris tu si trebuia sa ma exprim si eu,nu? Plus ca – asta e chiar trist – mi-am iesit din mana rau de tot cu scrisul. Trebuie sa imi intru in forma caci am de zis cateva. Despre cum iti faci un mic business in Romania, despre cum iti iei permis in Romania, despre cum vrei sa scapi din Romania, despre cum nu mai poti cu Romania. Dar asta in episodul urmator.

Iubita mea – intr-un impuls adolescentin am scris postul meu ca acrostih.

Advertisements